Ami și-a surprins fanii cu o schimbare radicală: „A decis hairstylist-ul” / FOTO

 
+2 click pentru
galerie

După ce inițial le-a cerut urmăritorilor opinia, în cele din urmă artista s-a lăsat pe mâinile hairstylist-ului și totul a ieșit perfect.

 

Ami este foarte comunicativă pe rețelele de socializare, unde interacționează ori de câte ori poate cu urmăritorii ei. Zilele trecute le-a cerut acestora părerea, dacă să se vopsească blondă sau să rămână brunetă. Cum opiniile au fost împărțite și destul de echilibrate, artista l-a lăsat pe hairstylist să facă așa cum consideră el, iar la final s-a arătat super-mulțumită de rezultatul final.

 

„Nu m-am putut hotărî. Răspunsul meu la votul vostru din bătălia „Blondă vs Brunetă”. Nici balanța din voi nu s-a hotărât, așa că a decis hairstylist-ul Florin Noje pentru noi toți. Vezi rezultatul final. Efectiv ador! Cum vi se pare?”, a scris cântăreața la postarea pe care a făcut-o pe TikTok

 

În altă ordine de idei, la începutul săptămânii, în exclusivitate pentru emisiunea Star Matinal de la Antena Stars, Ami a precizat care sunt trăsăturile de caracter care o impresionează la un bărbat. „Sunt singură, am avut o relație și s-a încheiat, dar sunt singură și aștept acolo un suflet care să fie pentru mine. Sunt deschisă, nu caut, nu disper, m-am bucurat și încă mă bucur de perioada asta de singurătate (...) Nu am așa un tipar neapărat. Trebuie să fie o variantă masculină a mea, un om cald, un om empatic, cu simțul umorului clar, înțelegător, stabil emoțional, care mă sprijine”, a declarat artista atunci


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest