Amna, afectată direct de explozia de la Istanbul: „Indiferent cine a făcut-o să fie blestemat!”

 

Artista ar fi trebuit să ajungă în Turcia la un control cu copilul ei. Bomba detonată la Istanbul i-a dat planurile peste cap.

 

Duminică, la prânz, un atac terorist a zguduit lumea civilizată, dar în special Turcia, pentru că acolo s-a produs. Mai precis pe artera comercială Istiklal, situată aproape de Piaţa Taksim. Această arteră este la orice oră în timpul zilei foarte frecventată, inclusiv de turişti străini. În urma bombei detonate și-au pierdut viața cel puțin 6 persoane, iar alte 81 au fost rănite.

 

Indirect, atentatul terorist a afectat și alte persoane, între care se numără și Amna. Cântăreața ar fi trebuit să ajungă în Turcia la un control pentru fiul său David, însă din cauza evenimentului și-a amânat plecarea. Artista și-a arătat revolta pe rețelele de socializare după atentatul de la Istanbul.

 

„Nu a fost încă revendicat atentatul cu bomba umană din Istanbul. Însă indiferent cine a făcut-o să fie blestamat! Teroarea asupra nevinovaților nu este și nu poate fi vreodată justificată. În imaginile de după explozie să văd picioarele dezme,brate ale unui copil și un cărucior. Bestiilor! „Urma să plec la control cu David în Istanbul...”, a scris Amna, în dreptul unei postări distribuite pe Instagram.

 

Cu ceva vreme în urmă, Amna a povestit că micuțul David a avut probleme de sănătate. Totul a pornit de la o banală răceală, care i-a cauzat însă probleme serioase copilului. Cum medicii autohtoni nu au reușit să-i pună un diagnostic clar, Amna a apelat la ajutorul specialiștrilor din Turcia, care au descoperit că băiatul ei are un tip puțin întâlnit de astm pe baza unei alergii la ciocolată.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest