Andra Volos, dornică să o integreze pe fetița lui Lele în familie!

 
+4 click pentru
galerie

Proaspătă mămică, Andra Volos este foarte atentă și la comunicarea cu copila pe care partenerul ei o are dintr-o altă relație.

 

Andra Volos a devenit de curând mămică și este foarte grijulie, dar nu doar cu micuța Kim, ci și cu Antonia, fetița pe care iubitul ei, Robert Lele o are dintr-o altă relație. Familia s-a mutat într-o nouă casă, iar Antonia a fost primită cu brațele deschise.

 

Din câte se pare, Andra Volos și Antonia se înțeleg de minune. Cele două au pregătit împreună micul dejun, cel puțin asta reiese din postrările vedetei de pe rețelele de socializare. În plus, tot pe Instagram, Andra Volos a postat alte imagini, tot alături de Antonia, dar de această dată când i-a făcut cadou haine, iar într-o altă postare, este alături de micuța Kim, semn că șatena și-a dorit ca Antonia să simtă ca face parte din familie.

 

2024 a început cum nu se poate mai bine pentru Andra Volos și manelist. Își țin minunea în brațe, dragostea plutește în aer și au casa pe care și-au dorit-o. Planurile lor nu se opresc aici, fiindcă tot anul acesta au de gând ca pe lângă botezul fiicei lor, să facă și nunta. Cei doi au început deja să se pregătească, chiar dacă ambele evenimente vor avea loc în luna iulie, asta fiindcă timpul se scurge foarte repede când vine vorba de pregătiri și asemenea de momente speciale.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest