La ceas aniversar, Antena 1 spune Hei, România! Avem cu ce! şi le pregăteşte românilor o săptămână de programe speciale. Încă de la primele ore ale dimineţii şi până târziu în noapte, telespectatorii se vor putea delecta cu ediţii de sărbătoare ale emisiunilor lor preferate.
articolul continua dupa recomandari
Din 28 noiembrie, de la ora 16:30, Antena 1 sărbătoreşte în familie, cu un festival de râs şi distracţie, oferindu-le telespectatorilor patru ediţii speciale de roast: Stand-Up Revolution – Celebrities Twist, în cadrul căreia cei cinci jurați vor fi surprinși cu glume savuroase de nume importante din showbiz, dar şi Râzi cu ROaST de ziua noastră, Râzi cu ROaST de Sărbătoare, România, râzi cu ROaST. Astfel, pe 28, 29, 30 noiembrie şi 1 decembrie, de la ora 16:30, la Antena 1 e <roast> de comedie. Timp de patru zile, vedetele vor demonstra că au simţul umorului şi se vor întrece în discursuri care mai de care mai usturătoare.
Seara, de la 20:30, cel mai urmărit show culinar din România, Chefi la cuţite, duce emoţiile şi orgoliile la cele mai înalte grade, într-un maraton de 4 ediţii consecutive la finalul cărora, pe 1 decembrie, telespectatorii Antena 1 vor afla în ce sclipiri preţioase va străluci marea finală și numele marelui câștigător de anul acesta.
În zi aniversară, după Observatorul dimineţii, gaşca matinalului Super Neatza cu Răzvan și Dani va da startul distracției, încã de la ora 08.00, cu o petrecere ca de 29 de ani. Invitaţi de seamă din marea familie a vedetelor Antena 1 şi nu numai le vor trece pragul matinalilor, vor cânta, vor dansa şi se vor provoca la jocuri inedite, într-o ediţie cu totul şi cu totul specială marca Super Neatza!
În continuare, în cadrul Observatorului 12, Ştefan Bănică, Nea Mărin şi alte îndrăgite vedete le vor fi alături gazdelor jurnalului, într-o ediţie specială, de sărbătoare. De la ora 14:00, în cadrul ediţiei speciale Mireasa, telespectatorii vor putea urmări cum motto-ului sezonului - iubirea ca-n filme – se trăieşte în 5 oraşe din Europa. Astfel, în premieră în emisiunea Mireasa, telespectatorii vor putea fi alături de cuplurile lor preferate în cele mai importante momente de până acum din relaţiile lor. Viena, Roma, Paris, Barcelona şi Londra sunt locurile unde bărbații din casa Mireasa au pus cea mai importantă întrebare din viața lor! Răspunsurile viitoarelor mirese vor putea fi urmărite în emisiunea din 29 noiembrie, la Antena 1.
De la ora 16:30, Mihai Morar şi Daniel Buzdugan vor spune: „Râzi cu RoaST de ziua noastră!”, iar lor li se vor alătura vedetele Antena 1 care vor lua la <roast> chiar emisiunile staţiei. Răzvan Simion, Mirela Vaida, Vlad Gherman, Doina Teodoru, Cosmin Natanticu, Ilona Brezoianu și Alina Pușcaș se vor întrece în discursuri care mai de care mai usturătoare. Morning show, cooking show, talent show, drama, reality show, niciunii nu vor scăpa de aciditatatea colegilor lor. Seara, la Observator ora 19, Alessandra Stoicescu dă startul noii ediţii a proiectului ambiţios Ajut eu!, care revine la Antena 1 oferindu-le românilor de pretutindeni posibilitatea să schimbe destine şi să trăiască emoţia binelui.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc