Aris Eram și Laura Giurcanu formează o echipă la America Express: "Suntem în cursă, nu în luna de miere”

 

Echipele au fost schimbate în prima cursă din Argentina. Aris Eram s-a bucurat cel mai tare că a scăpat de sora Alexia și a făcut pereche cu Laura Giurcanu.

 

Aventura argentiniană a început cu o veste surpriză pentru concurenți: perechile se schimbă pe Drumul Soarelui. Astfel, Alexia Eram a făcut echipă cu Sânziana Negru, Cătălin Țociu cu Mike, Giulia Anghelescu cu Iulia Albu, Laura Giurcanu cu Aris Eram, iar Romică Țociu cu Vlad Huidu.

 

Concurenții au aruncat o serie de ironii cu privire la echipa formată din Aris și Laura. “Laura și Aris… în sfârșit astrele s-au aliniat. A prins bine Aris.”, a declarat Romică Țociu la America Express. Iulia Albu a adăugat: “Cum va dormi Aris la noapte cu gândul la Laura”. Iar Giulia Anghelescu a căutat un răspuns: „Cred că nu o să doarmă. O să fie așa super fascinat”.

 

Adevărul este că Aris Eram a fost foarte încântat că va face echipă cu influencerița.  ''Îmi place foarte mult de Laura că este ca și mine mai calmă. Aș fi vrut o mică pauză în ziua de concurs cu cantitate, așa'', a spus concurentul. Laura Giurcanu a vrut să-l readucă pe Aris cu picioarele pe pământ: “Suntem în cursă, nu suntem în luna de miere”


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest