Victorie zdrobitoare în battle-ul de aseară: o echipă a avut 9 farfurii, alta 2, iar ultimul a sosit tot Scărlătescu, cu nicio farfurie pe bandă.
articolul continua dupa recomandari
Cele trei echipe au avut de pregătit mâncare românească reinterpretată formată din aperitiv, fel principal și desert, toate în aceeași farfurie. Presiunea și tensiunea au crescut după ce Irina Fodor a anunțat că duelul va aduce o dublă eliminare! Astfel, au fost emoții mari și nervi întinși la maximum în timpul probei. Chefii i-au „cravașat” pe concurenții lor, încercând să-i salveze de la duel. Cel mai bine pare să o fi făcut chef Florin Dumitrescu, care a câștigat proba într-o manieră categorică, obținând 9 farfurii și și-a salvat echipa de la duel.
Pe locul 2 a venit echipa portocalie, cu doar două farfurii. Bontea a fost dezamăgit: ”În acest sezon nu știu ce se întâmplă. Ori nu suntem inspirați la ce vreau să gătim, ori ideile mele sunt proaste, ori echipa nu înțelege ce vreau să spun și le comunic eu prost”. ”Prea mare diferența! Nu meritam să pierdem la o diferență atât de mare", a completat Valetin Timoftae, cuțitul de aur al lui Sorin Bontea.
Însă cel mai dezamăgit a fost, de la distanță, chef Cătălin Scărlătescu, care nu a avut nicio farfurie pe bandă: "Nu pot să cred. Suntem zero, mă! N-am avut în viața vieților mele așa un sezon negru. Băi, deci e groapă, groapă, groapă".
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc