Bia Khalifa, din nou într-o relație cu Dani Mocanu? ”Degeaba încercăm să fim doar prieteni”

 

Diva și manelistul au reluat idila începută acum câțiva ani. Ce se întâmplă între cei doi? Declarațiile exclusive ale vedetei pentru Spynews.ro.

 

Bia Khalifa are o viață sentimentală mai mult decât tumultuoasă. Pe când era minoră, a avut o relație cu Dani Mocanu, care s-a încheiat la poliție, cu mare scandal. A urmat o perioadă în care a fost văzută în preajma rapper-ului Șișu, pe care-l numea Daddy, apoi cu Fulgy, fiul Clejenilor, o altă idilă care s-a încheiat cu scandal. În exclusivitate pentru Spynews.ro, cel mai tare site de știri mondene din România, Bia Khalifa a lăsat să se înțeleagă că a reluat povestea de iubire cu Dani Mocanu.

 

"Da, noi ne-am împăcat de foarte mult timp! Atat eu, cât și Dani, ne-am maturizat. Mi-ar plăcea să opresc timpul acum, ne înțelegem atât de bine, și ca iubiti, și ca prieteni. Este o buclă temporară care se tot repetă. De 7 ani, de când mă cunosc cu el, a reușit să mă țina aproape, are niste calitați extraordinare. Noi degeaba încercăm să fim prieteni, nu există așa ceva după iubire, este ori ura, ori indiferență. În cazul nostru este iubire și așa a foat mereu.", a declarat Bia Khalifa pentru Spynews.ro, cel mai tare site de știri mondene din România.

 

Cum Dani Mocanu este în arest la domiciliu, Bia Khalifa îl vizitează des. "Noi, ne vedem des, acum are Joanna mașină, sora mea, și mergem pe la el, acum pe 19-20 ma duc la el. Nu ne facem planuri, îl cunoașteți destul de bine pe Dani Mocanu, precum o cunoașteți și pe Bia Khalifa. Pentru o discuție de viitor nu este momentul, știm, și eu, și el ce vrem, dar nu este înca momentul să ne spunem unul celuilalt. Ținând cont că fratele meu este și la închisoare pentru o faptă pe care nu a comis-o, știu cât este de greu să fi izolat și închis, acum are cea mai multa nevoie de mine, Dani. Dar mai ales Tibi, fratele meu pe care il iubesc din toata inima. Nu îmi place să văd persoanele dragi că sufera, privați de libertate. Fratele meu, Tibi, este la fel de important ca Dani. Nu am încercat vreodata sa îl înlocuiesc, dacă am avut ceva cu alți bărbați, înseamna că așa a fost. Dar sunt chesti de moment... Dani este primul bărbat din viața mea și cred că așa o să rămână. Pentru că deja am ce îmi doresc, eu nu mai am motive să caut.", a mai declarat vedeta.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest