(P) Cadourile personalizate, o soluție pentru orice ocazie

 

Știi momentul ăla în care ai rămas în pană de idei și îți vine foarte greu să alegi un cadou? Fie că ești o persoană creativă sau nu, fie că te gândești cu multă vreme înainte la ce vei oferi în dar sau mai degrabă ești tipul de om care cumpără cadouri pe ultima sută de metri, cadourile personalizate sunt mereu o idee bună.

De ce ne este greu uneori să alegem cadoul potrivit?

Există foarte multe ocazii în care oferim cadouri: zile de naștere, zile de nume, avansarea în carieră, casă nouă, 1 martie, 8 martie, sărbători de iarnă, aniversarea relației, celebrarea unei reușite etc. Dacă punem la socoteală și faptul că familiei sau prietenilor din copilărie le oferim cel mai des cadouri, atunci nu e de mirare că ne aflăm des în situația de a nu mai ști ce să alegem pentru ei. Și mai ales că nu ne dorim să dăm greș, ci să creăm un moment de bucurie pentru cel care primește cadoul.

De ce oferim cadouri?

Te-ai întrebat vreodată care este motivul pentru care oamenii își oferă cadouri? Dacă ne uităm în istorie, obiceiul este aproape la fel de vechi ca omenirea: zeii primeau ofrande, împărații primeau daruri și, mai târziu, odată cu apariția sărbătorilor, copiii erau cei care se bucurau de daruri. Astăzi, însă, studiile arată că explicația științifică din spatele gestului este aceea de a contribui la îmbunătățirea relației cu celălalt și de a-i produce bucurie, adică, pe scurt, din empatie.

Cu toții ne simțim bine atunci când primim un cadou, indiferent de ocazie și cu atât mai mult dacă îl primim fără să existe un motiv anume. Aceeași bucurie o simte și cel care primește un dar din partea ta, așa că un cadou personalizat nu poate decât să îi arate că ai depus timp și efort suplimentare pentru a-i arăta că relația voastră e importantă pentru tine.

De ce ai oferi un cadou personalizat?

Ritmul alert în care ne desfășurăm viața și societatea de consum în care trăim, ne determină, de multe ori, să adoptăm stilul pe repede înainte și să uităm să ne bucurăm de evenimentele care contează sau de gesturile mici, dar încărcate cu emoție. Și pentru că, așa cum menționam mai sus, atunci când oferi un cadou nu e doar despre cel care îl primește, ci și despre propria ta bucurie, aceea de a dărui, profită de ocazie și pune pauză, măcar pentru câteva clipe, și gândește-te la ce e important pentru persoana căruia urmează să îi faci o surpriză, ce tip de personalitate are, care este relația ta cu ea, ce hobby-uri are, cât de mult o cunoști. Sigur că și cadourile clasice au farmecul lor, însă poți risca să cumperi ceva ce persoana respectivă are deja, ceva similar sau ceva ce se poate perima în timp.

In schimb cadourile personalizate sunt unice, deci elimini grija dublurilor și, în mod clar, persoana care le primește își va aminti peste ani de la cine și când l-a primit. În afară de aceste aspecte, cu siguranță vei fi apreciat pentru timpul și preocuparea ta de a-ți dori să oferi ceva diferit. Dacă și tu ai primit un cadou personalizat, știi sentimentul.

Un alt avantaj este acela că le poți dărui cu orice ocazie: există multe momente în care ne gândim dacă este potrivit obiectul sau experiența pe care urmează să le oferim, mai ales dacă știm puține lucruri despre persoana respectivă. Dacă vorbim despre cadouri personalizate, însă, eliminăm și această teamă pentru că oricât de puțin l-ai cunoaște pe omul respectiv, vei găsi măcar un obiect potrivit pe care să îl poți personaliza ușor.

Și pentru că tot aminteam de lipsa timpului, care ne afectează pe toți, într-o anumită măsură, atunci când te hotărăști să oferi cadouri personalizate, economisești timp: în loc să îl pierzi în trafic și în magazine, îl poți investi în a crea bucurie.

Ce zici, încerci?


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest