Actrița Carmen Tănase continuă șirul juraților-surpriză ai celui de-al doisprezecelea sezon iUmor, și în această duminică, de la 20.00, va analiza alături de Mihai Bendeac, Delia și Cheloo numerele concurenților de pe scena umorului.
articolul continua dupa recomandari
Continuă căutarea celui mai amuzant concurent iUmor al anului 2022, iar pentru o jurizare mai aprigă, Deliei, lui Mihai Bendeac și lui Cheloo li se va alătura în această ediție Carmen Tănase. Actrița revine în platoul iUmor, dar de această dată în postura de jurat. „Acum am ocazia să îmi îndeplinesc una dintre dorințele profesionale: să fac parte dintr-un juriu. Vreau să mă simt bine și mi-ar plăcea să văd numere cât mai haioase, care să mă facă să râd natural. Nu voi juriza dur, pentru că în general am o abordare prietenoasă și consider că munca din spatele numărului merită punctată. Orice om care urcă pe scena iUmor face un efort să aibă un număr cât mai bun, iar asta va reprezenta deja un punct la nota finală”, a spus cea de-a patra jurată iUmor din această duminică. Surprizele de care va avea parte noua membră a juriului, numerele prezente pe scenă, dar și botezul roast-ului pot fi urmărite în cea mai nouă ediție iUmor, duminică, de la 20.00, la Antena 1.
Cel de-al doisprezecelea sezon iUmor este unul complet neașteptat, atât pentru telespectatori, cât şi pentru juraţii show-ului de la Antena 1. Spre deosebire de sezoanele anterioare când doar Delia, Mihai Bendeac și Cheloo aveau loc la masa juriului, sezon 12 aduce în fiecare ediție un nou jurat surpriză la pupitru, care va asista și va analiza numerele unei zile întregi de filmare.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc