Remus Iosub a dat lovitura la iUmor, iar acum vrea să repete isprava și să se întoarcă și de la Chefi la Cuțite cu marele premiu. Drept urmare și-a adus ajutoare: pe logodnica sa, Denisa.
articolul continua dupa recomandari
Ramore, cum îl știe o țară întreagă după câștigarea iUmor, sezonul 13, a venit la Chefi la Cuțite, împreună cu Denisa Drăgan, logodnica sa. Remus Iosub a recunoscut că în general nu prea are treabă cu bucătăria, mergând pe varianta mult și sățios: mâncare de bombardieri.
„Eu fac mâncare de bombardieri. Eu cu 20 de lei, tati, dacă nu mănâncă patru oameni acum se și satură. E ceva extraordinar! O să se sature lumea. Și bun și gustos și rafinament și tot ce trebuie”, a spus Remus Iosub, la Chefi la cuțite.
Însă, de această data, având un ajutor de nădejde, a ales un fel de mâncare rafinat: lobster tail cu garnitură de cartofi wedges dulci la cuptor. Vioara întâi în bucătărie a fost logodnica lui, Denisa Drăgan, care trăiește de un deceniu visul britanic, dar care este mai decisă ca oricând să revină la Londra cu marele premiu de la Chefi la Cuțite.
„Mă numesc Denisa Drăgan locuiesc la Londra de 10 ani. Sunt marketing officer. Bag români la școală în Anglia și am venit cu logodnicul meu să vă luăm premiul cel mare. Eu, cel puțin, caut validare în ceea ce privește gătitul. Parcă nu este de ajuns doar de la mama, sora mea, al meu... Am nevoie de la niște experți să zică”, a spus logodnica lui Remus Iosub.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc