Cât de greu îi este lui Ionuț Cercel să treacă peste moartea tatălui. Strigătul său de disperare: „Tu ai mulți îngeri, dă-mi-l înapoi pe al meu!”

 

Ionuț Cercel nu și-a revenit după dispariția fulgerătoare a tatălui său, răpus de Covid 19. El a publicat un mesaj emoționant în amintirea regretatului manelist Petrică Cercel.

 

Petrică Cercel a lăsat o durere de nedescris în rândul familiei și apropiaților. La mai bine de patru luni de la moartea lui fulgerătoare, Ionuț Cercel este încă îngenunchiat de durere. Fiul cunoscutului manelist a postat un mesaj elocvent și emoționant pe facebook, demonstrând astfel că suferința și durerea nu s-au stins chiar dacă a trecut destul de mult timp.

 

Copiii lui Petrică Cercel sunt în continuare cu inimile frânte, iar Ionuț încearcă să-și găsească alinare în muzică, dar și familie. El a dispărut din lumina reflectoarelor și și-a găsit liniștea alături de partenera sa de viață și de cei doi copii pe care îi au împreună. În continuare, cunoscutul manelist suspină după părintele lui.

 

Pe rețeaua de socializare, Ionuț Cercel a înălțat o rugă spre divinitate. Apreciind că Dumnezeu are în preajma lui o grămadă de îngeri, manelistul și-a cerut tatăl înapoi, lângă el. ”Și dacă aș reuși să vorbesc cu Dumnezeu i-aș spune: Tu ai mulți îngeri, dă-mi-l înapoi pe al meu”, a scris Ionuț Cercel pe facebook. Postarea s-a bucurat de un veritabil succes, strângând peste 9500 de aprecieri și fiind distribuită de peste 800 de internauți.

 

Petrică Cercel a murit din cauza COVID-19. Era internat la Terapie Intensivă, la un spital din Capitală, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva. Inițial, a refuzat internarea și s-a îngrijit singur acasă.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest