Cătălin Cazacu a povestit cum a început relația cu Ramona Olaru: „N-a fost o chestie gândită, s-a întâmplat!”

 

Cei doi se cunosc de mai bine de trei ani, dar scânteia s-a aprins în această toamnă.

 

Ramona Olaru și Cătălin Cazacu sunt oficial împreună, ei formează cel mai nou cuplu din lumea mondenă bucureșteană. În cadrul unei emisiuni TV, Cătălin Cazacu a istorisit cum a început idila dintre ei. Cei doi sunt prieteni apropiați de o bună bucată de vreme, încă din 2018, dar acum au realizat că pot face pasul la nivelul următor.

 

''Noi suntem din 2018 prieteni foarte buni, am petrecut enorm de mult timp împreună în toți anii aștia. Suntem prieteni, asta e mișto la noi, că noi suntem prieteni și când cunoști un om prin baza unei prietenii mai devreme sau mai târziu îți place sau nu de el. Am ajuns să ne apropiem, mai ales că în ultima perioadă suntem singuri amândoi. Petrecând timp împreună am ajuns să ne apropiem. N-a fost o chestie gândită, s-a întâmplat.'' a declarat Cătălin Cazacu.

 

Cătălin Cazacu a spus că nu își doresc să grăbească relația, astfel încât nu s-au mutat încă împreună. Vedeta consideră că totul trebuie făcut pas cu pas, dar nu și-a ascuns sentimentele pe care le are față de asistenta de la Neatza cu Răzvan și Dani.

 

Paparazzii Spynews.ro au fost cei care i-au deconspirat pe îndrăgostiți, pozându-i în timp ce se sărutau în plină stradă. Ramona Olaru și Cătălin Cazacu au mers să ia prânzul la un restaurant de lux din Capitală. Fiecare a venit cu propria mașină, însă, în momentul în care s-au văzut, ei au coborât cât se poate de repede din autoturisme pentru a se săruta și strânge în brațe.

 

Cei doi se cunosc de multă vreme, iar ultima oară s-au intersectat la emisiunea Splash! Vedete la apă, acolo unde Cătălin Cazacu a executat o săritură absolut fabuloasă.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest