Ce avere are Maria Ciobanu. Dragoș Dolănescu, detalii despre sumele uriaşe din conturi

 

Dragoș Dolănescu o laudă pe marea artistă Maria Ciobanu, pentru faptul că aceasta și-ar fi împărțit deja averea, înainte să fie prea târziu. Bărbatul spune că, în acest fel, se vor evita posibilele scandaluri între copii, după cum s-a întâmplat și în cazul lor. Dacă Ion Dolănescu și-ar fi făcut testamentul la timpul potrivit, lucrurile ar fi stat diferit în ziua de azi, susține el. 

”Foarte bine a procedat Maria Ciobanu. Nu trebuie să se ajungă la balamuc, între copii, așa cum am avut eu cu Ionuț, fratele meu, pe averea de un milion de euro a tatălui nostru, Ion Dolănescu. N-ar mai fi existat aceste certuri dacă el ar fi lăsat lucrurile clare. Orice om care are copii trebuie să-și facă testamentul, moartea nu te întreabă câți ani ai în buletin, te ia și la 50 de ani, îți cade ceva în cap, pe stradă, și te duci…Poți face testament la notar, să scrii cu mâna ta sau la un preot, eu așa știu.”, a declarat Dragoș Dolănescu, potrivit ego.ro. 

Totuși, Dragoș Dolănescu spune că este totuși posibil ca tatăl lor să fi lăsat un testament înainte să moară, însă Ionuț, fratele lui, nu lasă pe nimeni să intre în camera în care s-ar putea afla presupusul document.

”Tata poate că a lăsat un testament, însă doar Ionuț a intrat în camera lui, nu a lăsat pe nimeni altcineva. Frumos și corect ar fi fost ca eu și Ionuț să intrăm împreună în dormitorul lui, după decesul tatălui nostru. Cred că a lăsat ceva scris, dar asta n-o să știm niciodată, toate actele au fost preluate de Ionuț, înainte ca eu să vin în țară”, a mai declarat acesta.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest