Daniela Gyorfi, cadou consistent din partea lui Moș Nicolae. Artista urmează să intre în posesia unei sume de bani, bani care i se cuvin în urma unei moșteniri primite de la mama ei.
articolul continua dupa recomandari
În cadrul unei intervenții telefonice la Antena Stars, vedeta a vorbit despre moștenirea primită de la mama ei, dar și despre suma de bani încasată.
"Într-adevăr, este vorba despre un teren care a aparţinut bunicilor mamei mele, şi mama mea a depus acte şi tot ce a trebuit ca să primească despăgubire, pentru că pe terenul acela s-a construit, când a murit mama nici nu ştiam nici nu eram la curent cu toate acestea. Am luat toate actele şi am mers la o firmă de avocatură care se ocupă de retrocedări, după vreo 5 ani în sfârşit s-a pronunţat şi asupra banilor şi tot, şi urmează să primesc banii.", a spus vedeta.
"Ei se iau după nişte criterii, şi mi-au calculat o sumă şi mi-au spus avocaţii că nu e corect, au recalculat, nu am primit banii pe casă, terenul avea şi o casă, dar una peste alta mulţumesc lui Dumnezeu că am putut să iau şi atât şi e ok. Orice ban pe care îl primeşti, chiar dacă e meritul tău e binevenit, nu cred că e cineva care spune că nu vrea 100 şi ceva de mii de euro. Sunt ok, m-aş fi bucurat dacă trăia mama şi vedea că după atâţia ani, am reuşit să luăm ce era al ei, al nostru.", a mai spus artista, la Antena Stars.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc