Ce dietă ţine Iulia Albu. Criticul de modă mănâncă zahăr o dată pe săptămână, de obicei duminica. Joi este ziua în care îşi permite să mănânce cartofi prăjiți, iar în restul zilelor consumă un mic dejun sănătos, în principal granola – un mix de cereale cu semințe, alune și fructe deshidratate.
articolul continua dupa recomandari
De asemenea, fosta concurentă de la Dancing on Ice a dezvăluit că are o înălțime de 1,76 m şi cântăreşte 60 de kilograme.
„Mănânc extrem de sănătos, dar am o dietă variată, nu îmi plac salatele. Nu consider că o persoană se poate alimenta sănătos doar mâncând salată și bând apă cu lămâie.
Mi se pare ridicol, mai ales pentru o persoană care face sport. Cel mai important lucru este că am grijă să beau foarte, foarte multă apă.
Fac sport în fiecare zi, de două ori pe săptămână fac Aerial silks, la Circul Metropolitan, de două ori pe săptămână merg la patinoar și în celelalte zile merg la sală sau să alerg.
La Circul Metropolitan fac antrenament cu o acrobată de acolo, pur și simplu mă antrenez. M-am apucat de Aerial silks cu foarte puțin timp înainte de a începe proiectul„, a declarat Iulia Albu, pentru Click.ro.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc