Ce nume a ales Celia pentru fetița ei! Când naște solista

 

A trecut cu bine și pentru a doua oară prin coșmarul Covid, iar acum Celia se pregătește să devină, din nou, mămică. Vedeta a dezvăluit că va naște o fetiță peste o lună, prin cezariană. S-a hotărât și la un nume pentru micuță!

Celia a fost infectată cu Covid pentru a doua oară înainte de Sărbători! Acum că a trecut primejdia, cântăreața, în vârstă de 37 de ani, se pregătește să aducă pe lume o fetiță. Sarcina i-a pus, însă, ceva probleme. Celia va naște prin cezariană peste o lună și a dezvăluit și ce nume va purta bebelușa.

„Voi avea o fetiță într-o lună și trei zile. Voi naște prin cezariană și o va chema Clara Maria. Cred că mă voi descurca mai bine cu ea în brațe decât cu ea în burtică. Am insomnii și dureri de oase. Mă trezesc noaptea din oră în oră. Mie mi-a fost teamă să nu nasc cu Covid”, a declarat solista.

În urmă cu nouă luni, Celia a ajuns la spital împreună cu mama și sora ei, fiind infectate cu Covid 19. Atunci, solista a trecut prin momente de coșmar, mai ales că mama ei a avut plămânul afectat în proporție de 70 la sută.

Înainte de Sărbători, solista a aflat că este din nou infectată cu Covid, de data aceasta cu tulpina Omicron. Tocmai de aceea a avut o formă mai ușoară a bolii.

„Am trecut prin altele mai dificile decât Covid. A venit la nouă luni după prima. Acum a fost mai ușor, am trecut fără tratament, doar cu vitamine, a fost o formă foarte prietenoasă”, a declarat Celia.

Celia urmează să devină mămică pentru a doua oară. Artista și soțul ei, Ardeli Ancuța, se pregătesc să-și mărească familia cu o fetiță. Cei doi mai au împreună un băiețel de 7 ani.
 


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest