Ce prevede codul penal despre fapta comisă de Florin Salam! Ce pedeapsă riscă manelistul!

 

Cântărețul a bătut o tânără de 23 de ani într-o cameră de hotel din București în prima zi din 2024.

 

O tânără de 23 de ani a depus o plângere împotriva lui Florin Salam. Aceasta îl acuză pe manelist că ar fi bătut-o la data de 1 ianuarie 2024, într-o camera de hotel din București.

 

„La data de 1 ianuarie 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 1 Poliție au fost sesizați, prin plângere scrisă, de către o tânără, în vârstă de 23 de ani, cu privire la faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 18.30, în timp ce se afla într-o cameră din incinta unui hotel, situat în Sectorul 1, ar fi fost agresată fizic de către un bărbat, în vârstă de 44 de ani. În cauză, a fost întocmit un dosar penal și au fost efectuate verificări la adresa menționată, în vederea administrării probatoriului. Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 1 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, transmite Poliția Capitalei

 

Potrivit legislației din România "lovirea sau orice acte de violență cauzatoare de suferințe fizice" se pedepsește cu închisoare între 3 luni și 2 ani, sau amendă. Dacă loviturile îi pot agrava starea de sănătate tinerei, artistul riscă să fie cercetat pentru infracțiunea prevăzută de alineatul 2 al aceluiași articol, cu o pedeapsă mai aspră: închisoare între 6 luni și 5 ani sau amendă.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest