Brigitte Pastramă a trecut la de-a lungul timpului prin momente dificile, iar vedeta și-a găsit puterea de a merge mai departe prin credință. Vedeta a fost la un pas de moarte, asta după ce a fost diagnosticată cu o boală grea.
articolul continua dupa recomandari
Brigitte Pastramă a mărturisit în exclusivitate la Antena Stars că și-a schimbat religia atunci când în viața ei au apărut greutăți. Vedeta susține că se rușina de ceea ce făcea, motiv pentru cale și-a găsit puterea în credință.
''Eu am fost catolică, așa am fost botezată de părinții mei. Înainte ca să găsesc călăuzirea în credința pe care acuma o îmbrățișez, am început să vreau să mă schimb, să vreau să știu că cineva știe pas cu pas ceea ce fac. Am început să mă rușinez de lucrurile care nu erau bune din viața mea și eu am vrut să fac curățenie.
Încet, încet a început schimbarea din interior înspre exterior și am devenit un om puțin mai responsabil decât am fost, pentru că am vrut ca să fiu ajutată de aceea entitate. Atunci când conștientizezi faptul că ai multe defecte pe care trebuie să le repari începe schimbarea ta. Eu atunci când l-am cunoscut pe domnul Iisus în viața mea nu aveam nimic, absolut nimic, nu aveam copiii lângă mine, pentru că nu-mi permiteam ca să îi am lângă mine.'', a declarat Brigitte Pastramă în exclusivitate la Antena Stars.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc