Ce spun finaliștii Asia Express! „Visam la chestia asta, dar azi părea imposibil!”

 

Cei patru concurenți rămași în întrecere pentru marele premiu în valoare de 30.000 de euro au vorbit despre aventura vieții lor.

 

Au fost nouă echipe și au mai rămas două, care se vor lupta în marea finală Asia Express – Drumul Împăraților. În exclusivitate pentru A1.ro, competitorii au povestit ce simt acum, că au ajuns atât de departe în întrecere. Mihai Petre și Elwira, Cuza și Emi sunt cele două echipe sunt finalistele sezonului 4 de pe Drumul Împăraților.

 

Mihai și Elwira Petre s-au calificat în extremis în marea finală, ei având două cufere din trei în care se putea ascunde nestemata roșie, ce însemna eliminarea de la Asia Express. În cele din urmă diamantul ghinionist s-a regăsit în cutia surorilor Buble.

 

„Sunt prea multe sentimente acum, e incredibil. Visam la chestia asta, iar azi părea imposibil pentru noi de atins. A fost cea mai rea zi a noastră din cele două luni pe care le-am pregătit aici, dar s-a terminat cum nu se putea mai bine. (...) Eu mă simt foarte pregătit pentru finală. Îmi doresc atât de mult să câștigăm finala asta”, a spus Mihai Petre. „Suntem foarte pregătiți și avem extrem de multe emoții”, l-a completat Elwira.

 

Cei doi și-au evaluat și rivalii împotriva cărora vor lupta pentru marele premiu: „Zici că au înflorit, nici nu se pune vorba de o echipă slabă. (...) Dacă mă întrebai acum o lună, răspunsul era diferit. În schimb, au evoluat fantastic și ne-au arătat asta în ultimele etape, când au fost de fiecare dată în fața noastră. Sunt o pereche foarte puternică și o să-i tratăm ca atare. Ne bucurăm că jucăm cu cei mai buni”.

 

De partea cealaltă, Cuza a comentat în stitlul characteristic: „Nu mi-am dat voie să visez treaba asta, ca să nu fiu dezamăgit”. Emi și colegul său de echipă nu s-au gândit nici măcar o secundă că vor ajunge în Marea Finală a show-ului. Cei doi s-au bucurat din plin de experiența din Asia Express, fără să se gândească la ce le rezervă viitorul în competiție. „Israelul e superb! E o locație în care vreau să mă întorc în vacanță. În Israel mi-a plăcut tot: oamenii, mâncarea, peisajele, mașinile”, a adăugat Cuza.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest