Cel de-al cincilea sezon Mireasa a ajuns la ediţia cu numărul 100

 

Mireasa, reality show-ul matrimonial care a reuşit sã creeze dependenţã în rândul telespectatorilor cu fiecare sezon difuzat la Antena 1 a ajuns deja la ediţia cu numărul 100 a celui de-al cincilea sezon, prilej cu care Simona Gherghe a anunţat surprizele pregătite – o nouă concurentă va intra în casa Mireasa, iar înscrierile pentru cel de-al şaselea sezon au luat deja startul. Întreg sezonul s-a impus ca lider de audienţă la nivelul targetului comercial, cu vârste cuprinse între 18-54 de ani, înregistrând o audienţă medie de 2.1 puncte de rating şi 16.3% cota de piaţă.

În luna mai, reality show-ul a înregistrat un procent de leadership de 100%, producţia deţinând 20.2% din piaţă. De altfel, la nivelul întregului an, reality show-ul matrimonial a atins peste 10 milioane de telespectatori unici la nivel national şi aproape 2.5 milioane de telespectatori unici la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18-54 de ani.

Totodată, gazda Mireasa, Simona Gherghe a anunţat în cadrul ediţiei cu numărul 100 a celui de-al cincilea sezon că a început deja castingul pentru următorul sezon al show-ului matrimonial, care va debuta într-o locaţie deosebită, din afara ţării. Toate fetele bune de măritat, potenţialii gineri sau pãrinţii care îşi visează copiii miri se pot înscrie la casting pentru cel de-al şaselea sezon al celui mai iubit reality show matrimonial din România. Înscrierile se pot face deja pe pagina https://casting.a1.ro ”Din acest moment, dăm drumul castingului pentru al 6-lea sezon Mireasa. Lăsăm în spate „Drumul Iubirii” și ne îndreptăm către o „Iubire ca în filme”. În exclusivitate vă spun că debutul următorului sezon nu va fi în România, așa că profitați de aceste momente și înscrieți-vă la casting.”, a declarat Simona.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest