Români de ocazie este cea mai nouă emisiune care va fi difuzată la Antena Stars vara aceasta, în fiecare zi de luni și marți, începând cu ora 21:00. Așa cum îi spune și numele, reality show-ul va dezvălui telespectatorilor prin ce situații delicate și comice pot trece vedetele născute peste hotare, dar care au ales să trăiască în țara noastră. Celia, Melissa, Mukinka Chibanga și Fabian Sanchez sunt cei care au acceptat provocarea celui mai nou reality show din România și abia așteaptă și ei să vadă cum s-au descurcat în ediția de debut. Peripețiile și surprizele au fost la tot pasul, iar premiera emisiunii Români de ocazie va aduce două episoade: unul va fi luni, 5 iunie, de la ora 21:00, pe Antena Stars și AntenaPLAY, iar al doilea, marți, 6 iunie, tot de la aceeași oră.
articolul continua dupa recomandari
„Câte bordeie, atâtea obiceie!“ – așa sună un proverb românesc și pare că se potrivește perfect cu tematica din Români de ocazie, care îi are ca protagoniști pe: Mukinka Chibanga, Fabian Sanchez, Celia și Melissa. Cele patru vedete vor fi filmate în timpul misiunilor programate în agenda lor și, în același timp, vor fi prezentate și aventurile care apar în viața lor de zi cu zi. Fiecare personaj vine dintr-o cultură diferită și, evident, are experiențe de viață diferite. Iar contradicțiile ce vor apărea în cadrul celui mai nou reality show din România vor deveni atât o sursă de inspirație, cât și una de amuzament pentru cei de acasă. În plus, cei patru vor avea o nouă viziune asupra situațiilor pe care românii le percep ca fiind... comune
Foarte rar au ocazia telespectatorii să vadă o nigeriancă pregătind pomana porcului, corect? Sau un columbian învelind sarmale în foi de varză? Vedetele din emisiunea Români de ocazie sigur își amintesc cum le-au ieșit primele rețete specifice țării noastre, iar când camerele de filmat vor fi pornite, ele vor găti atât preparate de la noi, cât și din țările natale. Cameramanii le vor însoți la cumpărături, la diferite întâlniri, la petreceri unde sunt fie ca să întrețină atmosfera, fie doar în calitate de invitate. Totodată, își vor deschide inima și vor împărtăși poveștile emoționante de viață, cu amănunte nespuse până acum!
Celia, pe numele din buletin Priscilla Oghenovo Ewomazino, este studentă la Facultatea de Medicină și dansul afro reprezintă una dintre pasiunile sale. Născută în Nigeria, ea a venit în urmă cu câțiva ani în România împreună cu unul dintre frații săi, după ce a urmat sfatul mamei sale. Tânăra dansatoare a participat la Insula Iubirii, în sezonul 6, alături de Bogdan Atinge. Iar la sfârșitul anului trecut, ei au devenit soț și soție. Și Mellissa a lăsat în urmă viața din țara sa natală, Guatemala, la scurt timp după ce a pășit pe pământ românesc. În plus, ea s-a îndrăgostit nebunește de român care i-a pus verigheta pe deget. Ce preferințe din arta culinară din România are vedeta, ce obiceiuri preferă și care i-au dat bătăi de cap, telespectatorii pot descoperi luni, 5 iunie, de la 21:00, pe Antena Stars, dar și marți, 6 iunie, tot de la ora 21:00.
În vârstă de 43 de ani, Fabian Sanchez a copilărit în Bogota, capitala Columbiei, iar la peste 10.000 de kilometri distanță de casă, el a cunoscut celebritatea. S-a întâmplat în București, capitala României, după ce a participat la o emisiune alături de fratele lui, Charlie. După pierderea fratelui, artistul a schimbat numele trupei în Sanchez DINAMITA din
Los Hermanos DINAMITA. Mukinka Chibanga s-a făcut cunoscut la nivel național după ce a câștigat trofeul și marele premiu al sezonului 7 iUmor, când i-a cucerit atât pe jurații emisiunii de umor, cât și pe telespectatori. Anii au trecut, a mai studiat limba română, însă, a promis că va face un show de zile mari în cadrul reality-ului Români de ocazie, difuzat la Antena Stars, luni, 5 iunie, și marți, 6 iunie, începând cu ora 21:00
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc