Chef Sorin Bontea, chef Cătălin Scărlătescu și chef Florin Dumitrescu sunt protagoniștii unui nou format de adventure - cooking show ce va avea premiera luni, marţi şi miercuri, de la 20:30, la Antena 1. Chefi fără limite, primul show TV din România care va combina într-un mod spectaculos gătitul cu călătoriile și aventura, le va oferi telespectatorilor un spectacol gastronomic, asezonat cu destinații superbe și situații pline de suspans și adrenalină.
articolul continua dupa recomandari
Chefi fără limite este un format original, filmat în această toamnă în insulele grecești. Departe de confortul unui platou, cei trei chefi alături de concurenți au avut de îndeplinit diverse misiuni pentru a-și procura ingredientele sau ustensilele, iar battle-urile de gătit au avut loc în cele mai spectaculoase locații ale insulelor: ”Schimbăm insule dintr-o parte în alta, se schimbă tradiția. Fiecare insulă are ceva specific. Într-un loc am găsit nu știu ce pâinică, într-un loc am găsit nu știu ce băutură. Adică în fiecare insulă găsim ceva nou. Plus de asta trebuie să ne adaptăm mereu la felul de mâncare pe care îl gătesc ei aici”, a mărturisit chef Sorin Bontea.
Traseul show-ului va începe în nordul Mării Egee, în insulele Chios, Lesbos și Lemnos, însă fiecare dintre ele va surprinde prin specificul său gastronomic, prin ingrediente speciale și tehnici de gătit aparte.Aventura va continua la Chefi fără limite în nordul Greciei, în Serres, ca mai apoi lupta culinară să aibă loc în orașul dintre stânci, Meteora, considerat al doilea centru religios al țării după Muntele Athos. Corfu, peninsula Mani, Creta și Naxos vor găzdui și ele dueluri culinare în ultimele etape ale competiției. Fiecare episod și fiecare locație din traseul emisiunii le vor dezvălui telespectatorilor preparate tradiționale, preparate originale cu savoare elenă, locuri superbe și aventură cât cuprinde. Marea finală a show-ului va fi disputată în Atena, acolo unde trofeul Chefi fără limite va fi adjudecat de unul dintre chefii Bontea, Dumitrescu sau Scărlătescu, iar unul dintre concurenții finaliști va fi desemnat câștigător al primului sezon.
Chefi fără limite, noul format de adventure- cooking show, primul din România, va fi difuzat din 21 februarie, în fiecare luni, marţi şi miercuri, de la 20:30, la Antena 1.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc