Chefii își fac deja calcule înaintea primei probe din bootcamp: ”Vreau să rup! Să-mi fac o echipă așa, pe stilul meu!”

 

120 de concurenți au trecut de preselecții, din ei vor rămâne 6 pentru fiecare echipă. Care a fost sarcina pentru prima probă din bootcamp.

 

Aparent, concurenții au avut o probă mai mult decât facilă, și anume să pregătească un sandwich. Pe cât de ușor a fost la prima vedere, pe atât de dificil. Mai ales că Irina Fodor a pus presiune pe cei care au ajuns în bootcamp, anunțând: „Vorbim despre două probe care vor face trei echipe pentru sezonul 12. Una dintre probe se va desfășura acum, aici, cu voi toți, iar la cele din platou vor rămâne mult mai puțin”.

 

Chefii își fac deja calcule și sunt convinși că balanța va înclina în favorarea lor. Sorin Bontea, biruitor în 6 din 11 ediții Chefi la Cuțite, a spus: „Am toate motivele să nu îi las pe colegii mei să câştige! Până acum, n-a existat sezon în care să nu am finalist şi am câştigat 6 din 11. Sper ca şi în sezonul 12 să fiu la fel de inspirat. Şi nu doar că vreau să câştig! Vreau să rup! Să îmi fac o echipă aşa, pe stilul meu!”.

 

Cătălin Scărlătescu nu s-a lăsat deloc mai prejos: „O să câştig detaşat şi relaxat! Din 120 de concurenţi, trebuie să aleg doar șase. De şase sclipiri am nevoie!” 


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest