Cine e sufletul pereche al lui Ruby: „Nu poate sta departe de mine, nici eu fără ea!”

 

Cântăreața a făcut o serie de mărturisiri în premieră la Antena Stars: pe cine iubește cel mai mult pe această lume, cine este persoana fără de care nu poate să trăiască!

 

Ruby are o carieră fulminantă, care nu ar fi fost însă posibilă dacă nu ar fi avut ajutor din partea celor dragi. Părinții ocupă un loc însemnat în viața sa, dar nu sunt pe prima poziție într-o ierarhie a persoanelor dragi inimii ei. Asta pentru că, de la distanță, bunica ei este cea mai apropiată persoană din viața cunoscutei cântărețe, omul care a ajutat-o enorm cu sfaturile sale, persoana fără de care viața lui Ruby ar fi mult mai goală.

 

Cântărața este convinsă că bunica ei este sufletul ei pereche, încă de când era micuță. Vedeta nu poate sta prea mult departe de femeia care a crescut-o și bineînțeles că a convins-o să lase în spate munca de o viață și să se mute cu ea în București. Artista a recunoscut că o mai supără pe bunica ei, dar cu toate astea, cele două se înțeleg foarte bine și nu pot rezista prea mult una departe de cealaltă

 

„Pe părinții mei îi iubesc, dar mamaia, nu au cum să se supere, e mamaia. E șefa, e și șefa lor. Normal că o supăr. Și ea mă supără pe mine. Suntem suflete pereche. Când nu-i convine ceva de mine îmi zice „Mi-am lăsat casa, munca mea să vin cu tine aici”, dar se alintă. Ea nu ar fi putut să stea acolo fără mine cum nici eu nu am putut să sta aici fără ea”, a mărturisit Ruby, în cadrul emisiunii Star Magazin.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest