Clipe de groază pentru Oana Roman: salvarea a venit acasă pentru micuța Isa!

 

Influencerița trece prin cea mai grea perioadă din viața ei, după dispariția celei care i-a dat viață.

 

Oana Roman și Isabela au una dintre cele mai dificile perioade din existența lor. Cele două au trecut prin cea mai mare supărare, după moartea Mioarei Roman. Ambele s-au consumat mult din punct de vedere nervos, fiind în lacrimi la tristul eveniment. Pe fondul stresului accentuat se pare că organismul micuței Isa nu a rezistat prea bine, iar aceasta a avut nevoie de ajutor de specialitate.

 

Sursele Spynews.ro, cel mai tare site de știri mondene din România, susțin că Oana Roman ar fi chemat seara trecută salvarea acasă pentru a-i acorda îngrijiri medicale Isei, iar aceste probleme sunt cel mai probabil pe fondul perioadei stresante prin care familia trece.

 

Aceleași surse susțin că pe lângă dispariția bunicii ei, Isa ar fi suferit și din cauza lipsei de implicare a tatălui ei. Marius Elisei, cel care a trăit în casă cu Mioara Roman nu a participat la evenimentul trist. Mai mult, el nu a trimis nici măcar o coroană de flori pentru fosta soacră.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest