Comedianții Ioana State și Mane Voicu formează una dintre echipele de la Asia Express: „Instinctul de supraviețuire e să comand două porții de paste”

 

Noul sezon Asia Express, care va avea premiera pe 1 septembrie, de la ora 20:00 la Antena 1, aliniază la start 9 perechi de vedete pregătite să înfrunte obstacolele celui mai lung parcurs pe care l-a avut până acum celebrul reality show. Cu 11 etape în loc de 10, aventura îi va purta pe concurenți din Thailanda până în Malaezia și apoi în Indonezia, spre marea finală din Bali. Până acolo, însă, echipele vor avea de rezolvat cele mai surprinzătoare misiuni, își vor testa limitele fizice și psihice zi și noapte, fără telefon, cu doar un dolar pe zi, fără transport și cazare, sub soarele arzător, de-a lungul unui traseu de 7.000 de kilometri. ”Mă aștept ca Asia Express să fie armata pe care n-am făcut-o!”, a punctat comediantul Mane Voicu, cel care luptă în această competiție alături de un alt nume cunoscut din stand-up, Ioana State.

”Singurul meu instinct de supraviețuire e să comand două porții de paste, că poate nu mă satur cu una. Cu toate astea, sunt inconștient de nerăbdătoare. Știu că va fi foarte greu ce ne așteaptă și, în același timp, sunt cuprinsă de un entuziasm nebun. Vreau să testez adrenalina unei astfel de competiții. Eu mă laud că sunt echilibrată, că mă descurc în orice situație. Acum sigur voi avea contextul să-mi demonstrez că nu sunt chiar așa”, a declarat Ioana State, înainte de plecare în marea aventură. La fața locului, experiența nu le-a înșelat așteptările – și asta chiar din primele zile. ”E nebunie în Asia Express. Se întâmplă atât de multe lucruri… Lucrurile trăite aici nu pot fi trăite în niciun alt context. E foarte greu să poți să trăiești atâtea lucruri într-o zi, indiferent de cum ți-ai face programul. Dar nu trebuie să pleci la drum cu ideea că e ceva greu de făcut, ci cu ideea că e ceva ce nu vei mai face niciodată”, a declarat Mane Voicu, iar coechipiera lui ne-a dezvăluit același entuziasm: ”E atât de palpitant! Mult diferit față de cum ne așteptam să fie. Și asta chiar de la început… E o mobilizare fantastică a multor persoane ca să se întâmple asta și suntem fericiți că avem ocazia să ne jucăm pentru mize atât de importante. Ne-am adunat aici 9 echipe foarte motivate, foarte competitive și nimic nu poate egala ce trăim aici. Asia Express e un greu prin care ne dorim să trecem cu atâta entuziasm și hotărâre!”

Anca Țurcașiu și prietena ei, actrița Andreea Samson, Nicolai Tand și Sorin Brotnei (nașul și finul), Betty Salam și Cătălin Vişănescu, content creator-ul şi antreprenoarea Carmen Negoiță și sora ei, Andreea, Victori Slav și iubita lui, Selina, Mihai Găinușă și colega lui de radio Oana Paraschiv, Adi Nartea și prietenul lui, actorul Cosmin Vîjeu, Andrei Ursu și iubitul lui, Vlad Condurache sunt celelalte echipe care se aventurează pe Drumul Zeilor. Cum se vor descurca ei telespectatorii vor descoperi din 1 septembrie, de la ora 20.00, la Antena 1. Programul de difuzare rămâne cel consacrat - duminica de la ora 20.00 și de luni până miercuri, de la 20.30, în prima săptămână premiera maraton aducând cinci ediții consecutive: duminică, de la ora 20:00 și de luni până joi, de la ora 20:30.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest