Cornel de la Insula Iubirii a plâns la Ceremonia focului: ”Nu i-am pus mâna în zone intime acelei fete”

 

Concurentul vrea să recâștige inima Iustinei, după ce aceasta a aruncat inelul de logodnă.

Cornel de la Insula Iubirii a plâns la Ceremonia specială a focului, spunând că are o boală, și anume faptul că nu se poate abține când are în față o femeie frumoasă. El a crezut că lucrurile s-au rezolvat atunci când a întâlnit-o pe Iustina, fata cu care a venit în competiție și pe care a cerut-o de soție.

„Inițial nu a vrut, pentru că ea este conștientă de faptul că este o persoană extrem de sinceră și dezinvoltă, spune tot, asta era o frică, iar a doua era ca nu cumva eu, aici, să o înșel cu o altă ispită. Mă refer la faptul că, înainte să fiu cu ea, aveam o problemă a mea, când vedeam o fată sau o femeie frumoasă în față, de multe ori nu-mi venea să mă abțin. Și am considerat asta ca un fel de boală pentru mine. Dar am găsit-o pe Iustina și încet am reușit să îmi revin și acesta a fost unul dintre motivele pentru care am zis că vin, să reușesc să îi recapăt încrederea”, a declarat Cornel, la Insula iubirii.

Iustina a vrut să arunce inelul primit în dar de la Cornel, după ce a văzut imaginile cu acesta și ispita Loredana, din piscină. „Am intrat amândoi în apă, eram conștienți de ceea ce facem, dar nu mă așteptam din partea ei la asemenea apropieri”, a răspuns Cornel.

Întrebat de prezentatorul emisiunii ce i-ar spune Iustinei dacă s-ar afla acum lângă el, dar și dacă se mai declară într-un cuplu, Cornel a răspuns că nu se consideră un bărbat singur până când nu lămurește totul cu logodnica lui.

„I-aș spune că nu am trecut limitele pe care ni le-am propus. Nu i-am pus mâna în zone intime acelei fete. Nu am sărutat-o, doar au fost niște interacțiuni în apă (...) Nu mă consider singur încă, până nu am o discuție cu ea. Singura mea dorință acum ar fi să îi explic (...) Sincer nu trebuia să fac chestia aia, trebuia să fiu mai atent”, i-a mai spui Cornel lui Radu Vâlcan la ceremonia specială a focului.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest