CRBL a recunoscut că a ajuns la un pas de divorţ: "Discuții am avut!"

 

CRBL și soția sa formează o familie în adevăratul sens al cuvântului de 14 ani de zile. Chiar dacă în mediul online, dar și la televizor, afișează imaginea familiei perfecte, artistul a dezvăluit faptul că în relația lui cu Elena au fost multe momente de cumpănă, tensiuni, pe care au trebuie să le depășească într-un fel sau altul, pentru a nu se ajunge la despărțire. Partea bună în căsnicia lor este că încă se bucură extrem de mult unul de prezența celuilalt, descoperind lucruri interesante și frumoase la ei, în fiecare zi. 

"Suntem foarte bine. Nu pot spune că n-am avut și noi momentele noastre de tensiune sau de cumpănă. Suntem oameni, dar, cu ajutorul comunicării, am trecut peste. A trebuit să mă schimb și eu pentru ea, și ea să se schimbe pentru mine. A trebuit să găsim numitorul comun pentru a merge mai departe. Încă mai descoperim lucruri frumoase unul la altul. Îmi place că nu avem o viață monotonă și că adunăm amintiri în fiecare zi, dar asta ne și agită și ne aduce tensiuni. Este viață, nu? Suntem vinovați amândoi pentru acești 15 ani.", a declarat CRBL potrivit viva. 


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest