Cântăreața a ieșit biruitoare din lupta cu kilogramele în plus și a împărtășit experiența avută. Ce trebuie să faci pentru a reveni la forma inițială după naștere.
articolul continua dupa recomandari
În urmă cu aproape 6 ani, Sore a devenit mămică. Pe timpul sarcinei nu s-a abținut prea mult atunci când a avut pofte, așa că s-a văzut imediat după ce a născut, pentru că a pus în plus 30 de kilograme. Așa că imediat a început bătălia cu kilogramele, care a durat 9 luni și din care a ieșit învingătoare. Sore a ținut o dietă bazată pe sport, proceduri corporale și mâncare puțină. Vedeta se consideră victorioasă, mai ales pentru că a reușit să slăbească foarte ușor 30 de kilograme. Artista se bucură de trup de invidiat, la care multe femei doar visează.
„Am slăbit kilogramele din timpul sarcinii și un pic mai mult de atât în decursul a 9 luni, eu am considerat-o o victorie, nicidecum altfel, iar dacă au fost comentarii răutăcioase în acea perioadă, pe cuvânt dacă le-am auzit. E adevărat că am fost avertizată, din timpul sarcinii, că voi trage greul după naștere, pentru că, n-am să te mint, mi-au plăcut burgerii foarte mult pe parcursul celor 9 luni de sarcină. Dar am slăbit ușor, mâncând puțin, făcând sport și proceduri corporale”, a mărturisit Sore, pentru VIVA.ro
Cântăreața a dat și câteva sfaturi celor care rămân gravide și care doresc să se întoarcă rapid după ce nasc la silueta dinainte. Unul dintre ele este să-și țină în frâu poftele, iar dacă nu o fac să se înarmeze cu multă răbdare și tenacitate, să depună effort pentru a reveni la dimensiunile dinainte de sarcină.
„Presiunea socială eu nu am simțit-o, a fost dorința mea să revin la forma inițială și, dacă se putea, chiar mai bine, lucru pe care l-am obținut, pentru că a contat să mă simt eu bine în pielea mea. Cunosc teama despre care vorbești, și eu mă întrebam: „oare cât o să mă îngraș în astea 9 luni?, „oare o să slăbesc la loc?, dar mi-am demonstrat singură că, dacă vrei ceva, reușești. Desigur, sfatul corect ar fi: fetelor, nu mâncați burgeri, paste și tort de ciocolată la 10 seara, astfel nu vă veți îngrășa în timpul sarcinii. (zâmbește) Dar dacă totuși o faceți, când vreți să reveniți la forma inițială, să vă țineți de treabă, se poate”, a adăugat vedeta pentru sursa citată.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc