Damian Drăghici, moment incendiar pe scena Te cunosc de undeva!, alături de Emi şi Cuza. „Îi luăm cu noi în concerte!”

 

După cea de-a șasea gală Te cunosc de undeva!, în care cuplul format din Emi și Cuza a fost nevoit să se transforme în staruri rock, pentru sâmbăta aceasta, ruleta le-a adus celor doi o provocare de zile mari – Florin Salam. Desi ştiau că juraţii vor puncta doar prestaţia lor pe scena transforming show-ului, cei doi au apelat la ajutorul unui profesionist pentru a realiza un moment cu totul şi cu totul special şi plin de energie la Te cunosc de undeva!.

Astfel, Damian Drăghici li se va alătura lui Emi şi lui Cuza în cea de-a şaptea gală a show-ului de la Antena 1, pentru un moment care le-a dat mari bătăi de cap celor doi concurenţi. “Ruletă, ruleţică bună, dă-ne-o piesă în română!”, s-au rugat Emi şi Cuza la finalul ediţiei trecute, însă ruga lor nu a fost ascultată. Mai mult, pariul ruletei a fost unul greu de dus. “Eu sunt foarte speriat de personajul pe care l-am primit…nu înteleg, nu pot!”, a declarat Cuza, la repetiţii. La finalul reprezentaţiei, Damian le-a făcut şi o propunere celor doi: “Îi luăm cu noi în concerte!”. Cum s-au descurcat Emi şi Cuza, telespectatorii vor putea urmări sâmbăta aceasta, de la 20:00, la Antena 1, în cadrul celei mai noi gale Te cunosc de undeva!.


 


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest