După 10 ani de relație, cei doi și-au oficializat relația. Lavinia Pîrva și Ștefan Bănică Jr au spus marele DA departe de ochii curioșilor.
articolul continua dupa recomandari
Discreția pare să fie cuvântul de ordine în relația dintre Lavinia Pîrva și Ștefan Bănică Jr. Chiar dacă formează unul dintre cele mai apreciate și vânate cupluri din showbiz-ul românesc, cei doi au făcut tot ce le-a stat în putință să-și țină viața privată departe de lumina reflectoarelor. Inclusiv unul dintre cele mai importante evenimente din viața lor, ceremonia de căsătorie s-a desfășurat în secret, în Bulgaria, într-un cadru restrâns, în care au participat familiile și cei mai apropiați prieteni.
„Da, discreţia ne reprezintă pe amândoi, întâmplător sau nu. Iar ceremonia noastră a avut loc într-un loc de poveste, exact unde ne-am dorit. A fost un eveniment aşa cum ne place nouă, iar cel mai important e că am fost înconjuraţi de cei mai apropiaţi prieteni. Am reuşit să le aducem lacrimi de bucurie pe chip celor din familie, mai cu seamă că tatălui meu i s-a îndeplinit visul de a mă conduce la altar, într-un cadru de poveste’’, a declarat Lavinia Pîrva pentru VIVA!
La rândul său, Ștefan Bănică s-a arătat mulțumit de modul cum au organizat marele eveniment din viața lor: „A fost exact ceea ce ne-am propus, un eveniment în adevăratul sens al cuvântului, pentru noi, pentru cei dragi, într-un loc superb. Ce ne puteam dori mai mult?!’’
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc