articolul continua dupa recomandari
Ediția de aseară a emisiunii culinare Chefi la cuțite a avut un moment neobișnuit, Delia Săvoiu dezvăluind o pasiune puternică pentru juratul Cătălin Scărlătescu. Concurenta a adus o nouă perspectivă în concurs, făcând furori nu doar prin abilitățile sale culinare, ci și prin adorația sa față de jurat. Deși este deja căsătorită, Delia nu s-a ferit să își exprime sentimentele pentru Cătălin Scărlătescu, menționând felul său de a găti, de a vorbi și de a se exprima drept motiv al admirației sale.
În plus, concurenta și-a oferit talentul muzical pentru a-i cânta la nuntă juratului, dacă acesta va lua decizia de a se căsători cu iubita sa, Doina Teodoru. Deși nu a primit cuțitul din partea lui Cătălin Scărlătescu pentru desertul pregătit, Delia Săvoiu a reușit să îi încânte pe jurați cu talentul său muzical.
”Îmi place de domnul Cătălin Scărlătescu! Deci îmi place de nu mai pot de domnul Cătălin Scărlătescu! Îl ador. Nu știu de ce, știu că are iubită acum, dar...Îmi place că este glumeț, cum se exprimă, cum vorbește, cum gătește. Îmi place foarte mult. Eu sunt măritată.”, a mărturisit Delia Săvoiu, la Chefi la cuțite
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc