Dialog încins între ispita Alin Simoiu și Marius Moise la Insula Iubirii! „Am văzut intenția ei…”

 

După escapadele lui Marius Moise, Bianca Giurcă, cea cu care a venit pe Insula Iubirii, s-a apropiat de ispita Alin Simoiu. Cei doi băieți au fost față în față.

 

Marius Moise a fost față în față cu ispita Alin la bonfire. Concurentul a subliniat că Bianca s-a apropiat de ispita masculină. „Eu am văzut intenția ei de-a petrece timp cu el, dorința de-a petrece timp cu el”, a mărturisit Marius Moise.

 

De partea cealaltă, Alin apreciază că dacă Marius Moise nu întindea coarda pe Insulă și nu-și dădea frâu liber, putea să plece așa cum a venit, adică împreună cu Bianca Giurcă.

 

„Bianca este o femeie extraordinară și cu siguranță ți-ar fi putut fi loială toată viața dacă i-ai fi acordat atenția minimă de care are nevoie. Ea a fost și a rămas loială față de tine mult timp și e în continuare. Eu cred că dacă tu te-ai fi abținut, măcar cât erai în emisiune, Bianca ar fi rămas alături de tine și dacă n-ai fi luat decizia de-a te despărți de ea, chiar și la finalul emisiunii, cu tot ce ai făcut, mergea cu tine acasă și îți ierta tot”, i-a dezvăluit Alin Simoiu despre partenera lui.

 

Marius Moise a căutat să arunce vina în direcția Biancăi: „Atâta timp cât îi place să petreacă timp cu tine, că simte o apropiere, ce să fac eu? Să stau într-un colț? Ce rost are?! Ea a simțit niște lucruri și nu își mai avea rost relația noastră. Că nu au fost niște lucruri grave, într-adevăr. Dar se vedea cu ochiul liber că ea simte lucruri pentru tine. De ce să continui? Să ajungem acasă și ea să stea cu gândul la tine?!”

 

Alin Simoiu a rămas ferm pe poziție: „Ai luat o decizie mult prea repede și nu ai avut suficiente dovezi ca să iei această decizie”.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest