Doi artiști străini, spectacol inedit pe acorduri de chitară la iUmor

 

Cea de-a doua ediție din noul sezon iUmor are toate „ingredientele“ necesare pentru o terapie prin comedie reușită: numere savuroase de stand-up, momente muzicale de senzație și surprize care îi vor lăsa pe unii dintre jurați cu puține replici. Impresionați vor fi și de Paul Morocco și Marcial Heredia, doi artiști străini, care au creat un spectacol inedit pe acorduri de chitară. Delia a reacţionat imediat: „Ce au făcut ei pe scenă a fost artă! Sper să fie în finală, pentru că merită!“, în vreme ce Cătălin a completat: „Alt nivel de umor! Cea mai tare chestie din lume!”. Întregul moment va putea fi urmărit sâmbăta aceasta, de la 20:00, la Antena 1.

Paul Morocco și Marcial Heredia formează trupa Duo Olé, iar dragostea lor pentru muzică și comedie i-a adus pe scena iUmor. La scurt timp după ce au pășit în fața celor patru jurați, artiștii străini au încins atmosfera din platou cu ajutorul chitarelor. Delia, Cătălin Bordea și Nelu Cortea au fredonat unele dintre versurile pieselor pe care cântăreții le-au interpretat. „Ce au făcut ei pe scenă a fost artă!“, a exclamat cântăreața, iar Cătălin Bordea a adăugat: „ Alt nivel de umor! (…). Cea mai tare chestie din lume! Excelentă treabă!“.

În numărul celor doi artiști au fost incluse și câteva sketch-uri, care au stârnit hohote de râs. Marcial Heredia a fost întrerupt de colegul său de trupă după ce a făcut un gest care i-a surprins pe toți cei prezenți. „Nu poți face asta! Aici este București, nu Budapesta! Aici e România, iUmor! Cea mai importantă emisiune de umor din România, Europa și din întreaga lume! Publicul ăsta inteligent vrea o transformare“, a spus Paul Morocco, care este originar din statul american Virginia. El și bunul său prieten, care este din Spania, se cunosc de aproape trei decenii.

„A fost un spectacol uimitor, ați avut de toate! Ați avut și muzică, și umor“, a declarat Nelu Cortea, iar Delia a mărturisit: „Din punct de vedere muzical, momentul, fiind combinat cu aceste coregrafii și toate aceste elemente, a fost formidabil! Aș cumpăra bilet oricând să văd treaba asta. Sper să fie în finală oamenii ăștia că merită“.  „Ați creat un moment extraordinar de emoționant! (…). Chiar dacă nu sunt fan, știu c-am văzut doi oameni preocupați de ideea de a face umor până la capăt“, a punctat şi Cheloo.

Spectacolul inedit al grupului Duo Olé, dacă vor ajunge la votul publicului, dar și cu ce momente au venit ceilalți concurenți în fața juraților iUmor, telespectatorii pot vedea sâmbăta aceasta, începând cu ora 20:00, pe Antena 1.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest