În urmă cu câteva luni, în cadrul unui eveniment, Inna a făcut un gest cu care și-a pus toți fanii pe gânduri. Cu toate că artista și Deliric trăiesc împreună una dintre cele mai frumoase povești de dragoste, cântărețul a mărturisit se vede tată, însă nu prea curând.
articolul continua dupa recomandari
Încă de tineri, cei doi cântăreți s-au preocupat foarte mult de planul profesioanl, ajungând astăzi unuii dintre cei mai îndrăgiți artiști din România. Pentru că sunt realizați pe acest sector, fanii își doresc acum să îi vadă pe cei doi și în postura de părinți.
Chiar dacă au una dintre cele mai frumoase relații din showbiz-ul românesc, Inna și Deliric nu au adus în discuție, până acum, subiectele personale, nunta și copilul. Astfel, cei doi îndrăgostiți au muncit foarte mult pentru a ajunge cine sunt astăzi.
Însă, de curând, Deliric a făcut dezvăluiri importante despre planurile sale de viitor. Artistul spune că se vede tată, însă nu în viitorul apropiat. Mai mult decât atât, acesta a susținut că se vede în postura de părinte abia după vârsta de 60 de ani.
„Cred că faci mai multe compromisuri decât atunci când erai tânăr. Când ești tânăr, ești inconștient, nu ai nimic de pierdut, faci ce vrei tu. În jur de vârsta de 23-25 de ani, începe să-ți vină mintea la cap, care e responsabilă cu precauția și autoconservarea. Gândești un pic mai strategic, încerci să împaci pe toată lumea, te gândești și la business. M-am preocupat de chestia asta încă de când eram tânăr. Am zis că trebuie să fac bani, să nu stau în garsonieră când am doi copii, să am ditamai vila ca să pot să mă duc la un alt etaj. După aia, intrând în acest joc al maratonului după bani, n-am mai făcut copii și o să fac probabil la un moment dat… Dacă am copil de 5 ani la 68 de ani… La 63 probabil ajung să fac, gata, acela e momentul!”, a declarat Deliric, în cadrul podcast-ului "DA BRAVO!", de curând.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc