Premiera celui de-al 17-lea sezon Te cunosc de undeva!, difuzată sâmbătă, de la 20:00, la Antena 1 pune la grea încercare vocile, talentele actoriceşti şi veleităţile într-ale dansulului celor 16 concurenţi care au spus <da!> spectaculosului show al transformărilor. Nici de travesti, cea mai grea provocare a competiţiei n-au scăpat prea mulţi, Florin Ristei fiind primul pe care ruleta a pus ochii.
articolul continua dupa recomandari
„Dacă nici eu nu mai sunt simbolul feminităţii în emisiunea asta, nu ştiu cine mai e!”, a declarat amuzat artistul, care încă din prima gală a transforming show-ului s-a văzut nevoit să renunţe la barbă, să îşi pună tocuri, lentile, să se epileze şi să etaleze o manichiură impecabilă pentru a intra în pielea Loredanei. „Pentru cât a muncit şi câte sacrificii a trebuit să facă, merită toată admiraţia noastră, a tuturor şi numai note de 14!”, a declarat amuzată partenera sa pe scena Te cunosc de undeva!, Ilona Brezoianu, care a mai completat: „Dacă nu câştigăm ediţia asta, mă oftic! Mi-e milă de el, s-a chinuit atât cu epilat, cu mersul pe tocuri, cu manichiura...”.
Cum se vor descurca Ilona Brezoianu şi Florin Ristei şi care vor fi primele transformări pe care le-a pregătit ruleta personajelor pentru cele 8 cupluri de concurenţi, telespectatorii Antenei 1 vor vedea sâmbătă, de la ora 20:00, în prima ediție a celui de-al 17-lea sezon Te cunosc de undeva!, prezentat de Alina Pușcaș și Pepe.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc