Florin Salam, noi probleme cu legea. Manelistul, audiat într-un dosar de proxenetism

 

Florin Salam are din nou probleme cu legea. Manelistul este audiat într-un dosar, alături de mai mulți membri ai lumii interlope. Acuzațiile sunt grave.

Poliția Capitalei a făcut miercuri, 22 februarie, mai multe percheziții în București, Ilfov și Vâlcea. Și Florin Salam ar fi implicat într-un dosar de cămătărie și proxenetism. Zeci de persoane au fost aduse la audieri, inclusiv manelistul.

Florin Salam a fost la Secția 24 Poliție pentru a da declarații în calitate de martor. La audieri au fost aduse și două recepționere de la un hotel din centrul Capitalei dar și mai mulți membrii ai clanurilor Ștoacă și Macula.

Oamenii legii au anunțat că s-au făcut 11 percheziții miercuri dimineață și că au fost puse în aplicare deja 39 de mandate de aducere. „În fapt, mai multe persoane sunt bănuite că ar fi înlesnit practicarea prostituției, în Sectorul 5, dar și în alte localități din țară, obținând foloase patrimoniale de pe urma acestei activități, care ar fi fost desfășurată de mai multe femei.De asemenea, din cercetări s-a stabilit că unele dintre persoanele bănuite ar fi oferit sume de bani cu dobândă impusă și termen de restituire.În baza mandatelor de aducere, persoanele vizate urmează a fi conduse la audieri, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de proxenetism și cămătărie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române”, a transmis Poliția Capitalei.
 


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest