Foștii angajați din Gașca Zurli rup tăcerea: „Plătit cu suma de 1.000 Ron”

 

Cei care și-au dat demisia din Gașca Zurli îi aduc o serie de acuzații Mirelei Retegan.

Unul dintre angajații responsabili cu organizarea și desfășurarea activității Găștii Zurli i-a transmis o scrisoare Mirelei Retegan în care-și prezintă frustrarea. El spune că a muncit foarte mult, că a făcut de toate pentru Gașca Zurli, fiind remunerat cu sume mai degrabă derizorii.

”Eu m-am adaptat foarte bine, conform cerințelor dumneavoastră. Ați deschis o locație destinată petrecerilor pentru copii, iar eu am desfășurat multe activități pe diferite domenii și vi le enumăr. Am fost ospătar, debarasator, îngrijitor, zugrav, cărăuș (încărcător descărcător), electrician, lăcătuș (reparații mobilier, uși, yale, etc) sau aprovizionare.

A venit ziua mea și ați discutat cu mine pentru cursurile de șofer, pe care le-am luat cu brio… A venit și momentul în care mi-ați propus să mă mut de la bătrâna la care locuiam atunci cu chirie, să vin în str. Vișinilor, spunându-mi că nu voi plăti nimic și nu voi avea nicio grijă, fapt care astăzi m-a determinat să ajung la concluzia că mi-am stricat tot rostul.

Mi-am luat permisul de conducere și au început să vină asupra mea și mai multe sarcini, cu toate că în fișa postului eram paznic și plătit cu suma de 1000 de ron!!!

Vreau să vă aduc la cunoștință că ați uitat următoarele: am făcut pe șoferul pentru toată lumea din Zurli, chiar și din exterior, șofer pentru fetița Zurli, șofer pentru diferite personaje (Pirat, Spiderman sau Batman), șofer curierat, șofer pentru familia dumneavoastră, șofer aprovizionare Zurli, încărcat descărcat singur diverse lucruri”, i-a scris Silviu Ciobanu Mirelei Retegan, printr-o scrisoare.

La rândul lui, Ionuț Varodi, cunoscut ca și bucătarul Lulu, a spus: ”Urăsc nedreptatea, manipularea și victimizarea(când nu e cazul). Îmi provoacă scârbă, greață - rău fizic. In ultimele luni am trăit cu 2 job-uri full time (actor și social media manager) și cu 0 timp liber. Lipsa de respect, recunoștință, apreciere mi-au pus capăt.

La finalul lunii decembrie eram un monstru. Mă trezeam și îmi era rău, toată lumea trăgea de mine și totuși am dus-o la capăt finuț și frumos. La cel mai înalt nivel. Nimeni nu a simțit suprasaturația mea față de tot ce se întâmpla în bucătăria noastră. Pe scurt, am rămas un om profesionist. Job done!"


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest