Dacă Oana și Catrina Roman o îngrijesc pe Mioara, mama lor, și vedetele primesc ajutor din partea copiilor lor.
articolul continua dupa recomandari
Au devenit arhicunoscute gravele probleme de sănătate prin care trece Mioara Roman, care recent a căzut și s-a izbit la cap într-un centru de recuperare. Aceasta fiind ultima dintre ele. Tot timpul, când mama lor are nevoie de ajutor, Oana și Catrina fac cu schimbul la căpătâiul celei care le-a dat viață, fiind mereu atente ca aceasta să beneficieze de cea mai bună îngrijire posibilă.
Dar iată că problemele de sănătate ale mamei sale, precum și programul încărcat pe care-l are Oana Roman în ultima perioadă, cu participări la emisiuni TV și foto shooting-uri și câte și mai câte și-au spus cuvântul. Așa că și vedeta a ajuns la epuizare. De altfel, la mijlocul săptămânii, vedeta le-a transmis urmăritorilor că trebuie să onoreze o invitație primită la o emisiune, chiar dacă starea ei de sănătate devenise precară pe fond de oboseală și stres, confruntându-se cu dureri de cap.
„Trebuie să mă duc la o filmare și nu vă pot descrie cam ce durere de cap am, ce migrenă îngrozitoare am. Nu știu de la ce, dar sper să fac față la emisiune, pentru că mă doare capul îngrozitor.”, le-a spus Oana Roman urmăritorilor ei, miercuri după-amiază.
În cele din urmă a făcut față cu brio provocării, însă starea de sănătate s-a agravat. Astfel încât, epuizată și nemâncată, atunci când s-a întors acasă s-a pus direct în pat. Numa că, așa cum ea are grijă de mama Mioara, la fel și Isa s-a dovedit un real ajutor pentru Oana Roman. Micuța Isabela s-a arătat foarte bucuroasă că poate să-și ajute mama, iar vedeta a fost cu siguranță recunoscătoare și mândră de fiica ei. Deși era seară, Oana a mâncat omletă cu roșii.
„Încă mă doare capul foarte tare și încă nu am mâncat nimic azi. Mi-a adus Isa masa la pat.”, le-a mărturisit vedeta fanilor ei, pe seară, în cadrul unui Story în care arată cum micuța vine cu mâncarea la patul ei.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc