Jurații vor găti alături de Roxana Blenche, una dintre prezențele îndrăgite în cadrul show-ului Chefi la Cuțite.
articolul continua dupa recomandari
Prima amuletă a ajuns în posesia lui Sorin Bontea, după ce Oase a considerat că preparatul acestuia este cel mai gustor. Pentru cea de-a doua amuletă, chefii vor găti umăr la umăr cu Roxana Blenche, fosta concurentă care a revenit astfel la Chefi la Cuțite, în sezonul cu numărul 12.
Însă nu prezența Roxanei îi îngrijorează pe chefi, ci pe cea a invitatului care trebuie să desemneze câștigătorul, și anume Dani Oțil. Pe care, Florin Dumitrescu l-a catalogat ca fiind un sclifosit și un tipicar, când vine vorba de mâncare.
”Dani e un sclifosit la mâncare. Folosesc cuvântul scilifosit nu într-un mod peiorativ. Îmi dă senzația de un băiat tipicar, care nu mănăncă legumele din ciorbă. Este o amuletă pe care eu o urăsc din tot sufletul. Te obligă să legi oameni și să nu mai poți să le folosești mâinile. Îmi doresc să câștig amuleta de astăzi ca să pot să mă pun în apărare.”, a declarat Florin Dumitrescu, la Chefi la cuțite.
Cei trei jurați trebuie să gătească un fondue, din ingredientele pe care doresc să le folosească.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc