Intervenție medicală la Chefi la cuțite: Ce s-a întâmplat cu Alex Furman în timpul probei

 

Emoțiile au atins cote maxime în ediția din această seară a competiției Chefi la cuțite, odată cu desfășurarea celei de-a doua probe de bootcamp. Printre cei care au trăit momente tensionate s-a numărat și concurentul Alex Furman, care a reușit să impresioneze jurații încă de la preselecții, dar care a avut parte de un incident neplăcut în primele minute ale probei.

Proba a doua de bootcamp a adus o nouă provocare pentru cei care aspiră să primească o tunică. După ce au aflat culorile echipelor din acest sezon, jurații de la Chefi la cuțite le-au dezvăluit concurenților detaliile probei serii, constând în pregătirea unei salate calde, un preparat care a pus în dificultate majoritatea participanților.

Alex Furman a fost concurentul care a avut nevoie de intervenția medicului, după ce s-a tăiat în primele minute ale probei. Acesta a optat pentru a pregăti o salată cu pui, dar un moment de neatenție i-a cauzat rănirea. „Am decis să încep cu ceva simplu, deși nu știam ce va urma. Știam că, la început, trebuie să tai carnea de pui, iar în primul minut m-am tăiat. Fiind la televizor, am încercat să par calm, să par bărbat, ca și cum nu m-ar durea”, a mărturisit Alex Furman.

Alex Furman este înzestrat cu talente deosebite atât în bucătărie, cât și în artele magice și ale tatuajului. Cu mai mulți ani în urmă, el a luat decizia de a se stabili în România, chiar dacă a fost crescut în Israel. La preselecții, Alex Furman a reușit să-i surprindă pe jurați cu preparatul său și cu un truc de magie.

„Sunt magician și am făcut o predicție. În acest pachet de cărți am 52 de cărți, 51 dintre ele sunt cu fața în sus, iar una singură am întors-o cu fața în jos în mijlocul pachetului. Acum o să vă întreb, care este cartea întoarsă cu fața în jos?”, a provocat Alex Furman la preselecții.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest