Cu câteva zile înainte de Crăciun, Ioana Dichiseanu a rememorat la Antena Stars clipele pline de iubire trăite alături de „cel mai bun tată din lume”, actorul Ion Dichiseanu.
articolul continua dupa recomandari
Relația dintre Ion Dichiseanu și fiica lui, Ioana, a fost una extrem de apropiată. Astfel încât fata marelui actor își ascunde cu greu lacrimile atunci când vine vorba de el. Ioana Dichiseanu a trecut prin momente foarte grele, după ce tatăl ei s-a stins din viață la finalul lunii mai 2021. Mai sunt doar câteva zile până la Crăciun, iar fiica regretatului actor îl va petrece în familie, însă din păcate, fără tatăl ei.
Sărbătorile de iarnă se apropie cu repeziciune, iar fiica regretatului actor a mărturisit la Antena Stars că o leagă prea multe amintiri de tatăl său, ce țin de împodobirea bradului și multe alte obiceiuri. Ioana a fost răscolită în aceste zile când a descoperit în telefon mai multe poze în care apare Anastasia, fata ei, și Ion Dichiseanu, împreună, făcute în jurul bradului.
''Astăzi se împlinește un an de când a început totul, internarea și greul, ca să zic așa. De fiecare dată când cânt melodia respectivă, ca imagine pe care o crează melodia asta, mă duce cu gândul la el. Eram de fiecare dată împreună, aveam tradițiile noastre, pe care le respectam cu sfințenie. An de an împodobeam bradul împreună, mergeam la cumpărături împreună. Nu mai sunt fel, nu vor mai fi niciodată la fel, nimic nu va mai fi așa cum a fost, dar încercăm să păstrăm niște lucruri de dragul Anastasiei, pentru că este copil, și, vreau ca și ea să rămână cu amintiri frumoase în ceea ce privesc sărbătorile, indiferent că sunt sărbători de iarnă sau zile de naștere. Chiar mă uitam azi –dimineață pe niște poze pe care le aveam pe telefon și chiar am găsit o ședință foto între cei doi, pentru că l-a invitat la un selfie la brad și își făceau poze amândoi, exact anul trecut, pe vremea asta. Și m-a cam răscolit. Îmi lipsește el, tot. Ca personalitate. Pentru mine a fost și este cel mai bun tată din lume, de multe ori îi zic mamei: Măi, ce tată mi-ai ales! Îmi doresc ca publicul și media și tot ce înseamnă scenă, să nu-l uite, pentru că artiștii nu au voie să moară, iar de asta trebuie să ne ocupăm și noi, cei care suntem moștenitorii lor”, a spus Ioana Dichiseanu.
Actorul Ion Dichiseanu a murit la data de 20 mai 2021, la Spitalul Floreasca, unde era internat de câteva luni. Ion Dichiseanu avea 87 de ani și a ajuns în spital din cauza unei infecții cu o bacterie care i-a provocat o pneumonie bilaterală. Ion Dichiseanu avea o bogată activitate teatrală şi cinematografică. S-a născut pe 20 octombrie 1933 în Adjud. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, Facultatea de Teatru din București în 1959. Este cunoscut datorită activității sale artistice în cadrul Teatrului Nottara, precum și pentru numeroasele roluri care l-au consacrat în cinematografie, teatru de televiziune și teatru radiofonic.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc