Irinel Columbeanu, operat de urgență după ce a suferit un accident vascular cerebral!

 

Afaceristul de 64 de ani trece printr-una dintre cele mai grele încercări ale vieții sale, după ce a ajuns de urgență la Spitalul Elias din București.

 

Omul de afaceri a fost transportat de urgență la Spitalul Elias din București, asta după ce a suferit un accident vascular cerebral. Totul s-a întâmplat acum 10 zile, imediat după ce a lansat al doilea volum din cartea sa biografică. El și-a luat toate măsurile, drept pentru care a sunat la urgențe, iar după ce a primit primele îngrijiri, medicii au decis că este cazul să fie nu doar internat, ci chiar operat.

 

Conform informațiilor obținute în exclusivitate de Spynews.ro, site-ul numărul unu de știri mondene din România, Irinel Columbeanu va fi operat, astăzi, 28 februarie. Fostul soț al Monicăi Gabor a mărturisit că este la spital și a dat de înțeles că nu există motive de îngrijorare cu privire la starea lui de sănătate.

 

”După lansarea din 16 februarie, am suferit un AVC. Sunt internat la Elias. Mă simt mai bine acum”, a declarat Irinel Columbeanu, în exclusivitate pentru Spynews.ro.

 

Afaceristul bucureștean nu este la prima cumpănă de acest gen, a mai suferit un AVC și la 23 de ani! Irinel Columbeanu a lăsat să se înțeleagă că situația nu este deloc critică, iar operația la nivelul vaselor de sânge va rezolva total problemele de sănătate cu care se confruntă.  

 

Irinel Columbeanu a lansat pe data de 16 februarie cea de-a doua carte despre viața lui. Afaceristul a fost emoționat și și-a amintit cu drag de cele mai frumoase momente din viața. Atât Monica Gabor, cât și fiica lui, Irina, nu au fost prezente la lansarea celui de-al doilea volum.

 

”Primul volum dacă l-ar fi citit cred că mi-ar fi comunicat părerea lor, iar eu, când am vorbit ultima oară cu Irina nu mi-a spus nimic, iar Monica nu ar fi ezitat să-mi spună. Pe Irina n-am invitat-o pentru că ea are școală în această săptămână și n-am vrut să-i tulbur frecventarea cursurilor, iar pe Monica am invitat-o în scris'', a mărturisit Irinel Columbeanu la Antena Stars.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest