Iubitul cântăreței, Dana Marijuana, a murit în urma unui accident. Chiar dacă relația celor doi a fost plină de suișuri și coborâșuri, după ultima împăcare cei doi se iubeau mai mult ca oricând, potrivit artistei, și aveau planuri serioase de viitor.
articolul continua dupa recomandari
„Eu m-am retras și el a venit către mine și mă iubește și mai tare. La iubire n-ai cum să nu răspunzi cu iubire. Ai fi prea hain la suflet ca să calci peste chestia asta’, afirma Dana Marijuana, cu ceva timp în urmă.
Artista avea o relație cu Daniel Burlacu de câțiva ani. Bărbatul avea 49 de ani, era tatăl a trei copii și fost campion mondial de box. Prea multe detalii despre accidentul în care a murit acesta nu se cunosc. Potrivit Click, Daniel Burlacu ar fi căzut de pe o scară, la Hanul Artiștilor și s-a lovit la cap. În urma accidentului, acesta ar fi murit pe loc.
Surse apropiate spun că iubitul ar fi ajutat-o pe Dana la mai multe proiecte, pe care trebuie să le lanseze curând. În momentul de față, atât artista, cât și apropiații cuplului sunt în stare de șoc.
„Dana este terminată, nu mai este om, nu-i vine să creadă ce s-a întâmplat în mijlocul Bucureștiului. Este șocată de moartea iubitului ei, de jumătatea ei, căci cei doi se iubeau foarte mult. Au filmat un proiect în familie, era totul la montaj, fiica ei cea mică era rolul principal”, au spus surse din apropierea solistei, potrivit sursei citate.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc