Iulia Albu, despre relația dintre iubit și fata sa: „Mă emoționează fiecare moment!”

 

Criticul de modă a vorbit despre cum se înțelege Mikaela cu partenerul său, dar și despre ce planuri are aceasta în viitorul apropiat.

 

Iulia Albu trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Mihai, cel pe care-l cosideră sufletul său pereche. Criticul de modă a fost căsătorită anterior cu Mihai Albu cu care are împreună o fată, pe Mikaela. La început, în mod firesc, vedeta a avut emoții în privința modului în care Mikaela se va înțelege cu iubitul său, dar acestea au fost pulverizate rapid, având în vedere că aceștia au o relație perfectă.

 

,,Mikaela îl adoră pur şi simplu, iar el nu concepe ca ea să pățească vreodată ceva rău. El este omul care a învățat-o să treacă singură strada, el este cel care a vorbit zilnic cu ea engleză, el este cel care are grijă ca ea să petreacă timp de calitate cu prietenii ei şi el este cel care, înainte de şcoală, în fiecare dimineață, toată vara şi toată toamna, iese cu ea la plimbare cu rolele sau bicicleta. Mă emoționează fiecare moment în care Mikaela aleargă şi îi sare în brațe, spunându-i că îl iubește”, a mărturisit criticul de modă.

 

Iulia Albu este împlinită sufletește de relația celor doi. Vedeta spune că bărbatul îi face toate poftele, atât ei, cât și Mikaelei. ,,În fiecare zi mă trezesc şi îi mulțumesc lui Dumnezeu că am lângă mine un copil minunat şi un bărbat superb, care îmi iubește toate micile defecte și ştie să îi fie tată Mikaelei”, a declarat Iulia Albu.

 

Criticul de modă a dezvăluit că mai vrea doi copii. Ea își dorește mult și spune că se simte împlinită alături de bărbatul din viața ei. Cei doi au o relație de 5 ani și au trecut prin bune și rele, dar au rămas împreună. ,,Ne dorim foarte mult să avem trei copii. Unul îl avem deja, rămân doi de planificat. Am trecut împreună prin momente foarte dificile, însă cauzele au fost mereu externe. Am luptat împreună pentru tot. El este stânca mea, iar eu a lui”, a spus vedeta.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest