Laurette, victima unui accident în care au fost implicate patru mașini! Prima reacție a vedetei: „Am văzut moartea cu ochii”

 

Frumoasa mulatră și-a prezentat propria versiune cu privire la accidentul rutier în care a fost implicată.

 

Marți după-amiază, Laurette a fost implicată într-un accident rutier în care patru mașini au suferit daune, în zona Tunari, în fața unei grădinițe. Mașina ei a fost grav avariată, dar, din fericire, vedeta a scăpat nevătămată. Ea susține că vinovat pentru producerea accidentului ar fi un alt șofer, care nu a dat prioritate. Totuși, înainte cu puțin timp înainte de a se întâmpla accidentul, Laurette s-a filmat la volan, în timp ce conducea. Ea dansa pe muzica de la radio și nimic nu prevestea întâmplarea nefericită care urma să aibă loc.

 

Ea susține că e în stare de șoc și că și-a văzut moartea cu ochii, accidentul fiind unul destul de serios și care s-ar fi putut lăsa cu urmări grave. „Da, am făcut un accident foarte grav. Era să mor. Practic, am văzut moartea cu ochii! A intrat unul în mine. Nu s-a asigurat”, a spus Laurette pentru Click.ro.

 

Pentru Laurette nu e primul accident pe care îl are, asta deoarece ea a mai fost mai fost implicată și în alte astfel de evenimente rutiere. Unul dintre cele mai cunoscute este cel din 2017, când a intrat în mașina poliției.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest