Lovitură pentru echipa lui Sorin Bontea la Chefi la cuțite: "Era un terci, crede-mă!"

 

În ultima ediție a competiției Chefi la cuțite, după multă muncă și dedicare, a venit și momentul eliminării. Vestea a fost una bună pentru concurenții care au trecut mai departe, dar proastă pentru echipa lui Sorin Bontea, care a pierdut încă un concurent în mod surprinzător.

În această seară, echipa lui Sorin Bontea l-a pierdut pe Daniel Dragomir. Concurentul a părăsit competiția după ce a prezentat o farfurie care a primit doar șase puncte. Eliminarea lui Daniel l-a întristat nu doar pe Sorin Bontea, ci și pe ceilalți colegi de echipă, având în vedere că acesta fusese adăugat în echipă cu ajutorul amuletei. Totuși, Daniel Dragomir pleacă acasă cu amintiri frumoase și fericit că a avut ocazia să trăiască această experiență.

"Sunt foarte bucuros că am ajuns până aici. Îmi pare rău că plec, m-am atașat foarte mult de toți. La vârsta mea, nu m-am așteptat să pot spune că îți faci prieteni noi. Dar da, cred că printre ei mi-am făcut prieteni noi și sper că va fi o prietenie lungă și frumoasă", a declarat Daniel Dragomir la Chefi la cuțite.

Sorin Bontea a recunoscut că farfuria prezentată de Daniel Dragomir nu a fost reușită, dar este conștient în continuare de abilitățile impresionante pe care le are în bucătărie. Cu toate acestea, prestația sa la duel l-a trimis direct acasă. "Nu am înțeles nimic din ce a vrut să facă. A zis că a băgat niște țelină la cuptor, a făcut o supă. Nu mă așteptam. Mă așteptam să fie de la negri. Era un terci, crede-mă", a mărturisit Sorin Bontea la Chefi la cuțite.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest