Lui Ionuţ Rusu cel mai frică îi e la Te cunosc de undeva! de ... Anisia Gafton

 

Au început filmările pentru cel de-al 17-lea sezon Te cunosc de undeva!, care va avea premiera sâmbătă, 30 aprilie, la Antena 1, iar odată cu ele au venit şi primele temeri ale concurenţilor. În cazul cuplului Anisia Gafton şi Ionuţ Rusu, emoţiile au un caracter şi mai special, actorul de comedie declarând că cel mai frică îi este de... partenera lui de scenă, iar motivul este unul inedit.

„Cel mai tare mă sperie Anisia, după ce reuşim să trecem cu bine peste orele petrecute la machiaj şi la costume. Şi spun asta, pentru că e deja tradiţie ca exact înainte de momentul nostru pe scena transforming show-ului să murdărească nu doar costumul ei, ci şi pe al meu. De asta încerc să o ţin cât mai departe de alimente sau băuturi, pentru că invariabil se întâmplă ceva şi veţi vedea asta şi la tv!”, a mărturisit amuzat Ionuţ, completând: „Apoi, mă sperie corzile mele vocale, care aleg uneori să nu funcţioneze optim fix în timpul filmării, probabil şi-ar fi dorit să fie în gâtul altcuiva şi mă sabotează!”, a declarat Ionuţ Rusu.

Pusă în faţa faptului împlinit, Anisia s-a văzut nevoită să confirme întru totul spusele partenerului ei la Te cunosc de undeva!: „M-am prins, nu cafea, nimic cu ketchup sau muştar, căci nu ştiu cum fac că ajung să le împrăştii întocmai cum dau zidarii prima mână cu trafaletul de var pe pereţi! Şi cum Ionuţ e cel mai aproape....”. Totodată, Anisia a mai spus că îi e groază de timpul petrecut la machiaj: „De obicei sunt obişnuiţi ca după trei ore la machiaj, pe care le stau legată cu şapte noduri ca să nu mă tot mişc pe scaun, din Smeagol (n.r. Gollum – Lord of the Rings) să devin Mama la Dragoni ( Khaleesi, Game of Thrones)! Acum...ce se şi întâmplă...veţi vedea pe parcurs!”.

Cel de-al 17-lea sezon Te cunosc de undeva! va avea premiera în curând la Antena 1. Show-ul prezentat de Alina Pușcaș și Pepe și jurizat de Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Cristi Iacob și Aurelian Temișan promite să fie unul cu mari surprize, multă voie-bună și transformări fabuloase.


 


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest