Chiar dacă au trecut 7 luni de la dispariția fulgerătoare a lui Nosfe, Mădălina Crețan nu s-a obișnut defel cu situația, simte lipsa profundă a artistului și continuă să ducă mai departe proiectele sale.
articolul continua dupa recomandari
Împreună cu colegii din industria muzicală, ea se asigură că dorințele și visurile lui Nosfe prind viață. La 7 luni de la trecerea în neființă a lui Nosfe, Mădălina Crețan și prietenii săi păstrează vii proiectele sale. Ea a vorbit despre evenimentele viitoare și a subliniat că nimic nu se va pierde în memoria și moștenirea artistului. Mădălina Crețan preia cu mândrie numele și spiritul soțului său, iar în ciuda durerii profunde, reușește să zâmbească.
”E drăguț că anumite persoane pot trece peste cele întâmplate, dar noi ne lovim zilnic de anumite aspecte. Așa cum am mai spus, deși este o situație tristă și este o dramă, mie nu-mi place să-mi trăiesc viața așa, în tristețe și-n dramă. Sunt mai multe proiecte. Este cel cu Nosfe, este proiectul cu Șatra BENZ, băieții filmează astăzi un clip. Anul acesta va ieși al doilea film în care el a jucat. Erau 3 sau 4 piese, care erau gândite să fie lansate internațional, nu neapărat pe piața din România, sunt multe lucruri care au rămas așa, nu pot să zic că în pom, că de asta am rămas eu aici. Mă ocup atât cât pot, de toate”, a spus Mădălina Crețan în cadrul unei emisiuni TV.
Cauzele dispariției fulgerătoare și premature a lui Nosfe rămân încă necunoscute, deși a trecut mai bine de jumătate de an de la tristul eveniment. Văduva lui Nosfe consideră că nu este necesar să se facă public rezultatul investigațiilor, deoarece este un subiect personal. Mădălina Crețan dorește să protejeze fiica lor, Iris, de detalii care ar putea afecta emoțional și preferă să lase adevărul cunoscut doar familiei.
”S-au făcut evident, multe speculații, de la droguri, la vaccin. Ideea este că, deși nu am primit răspunsul final la analize, când le voi primi, nu am să ies să vorbesc despre aceste lucruri. Este ceva ce privește familia noastră, mai ales că este și un copil la mijloc, există niște părinți îndurerați. Eu nu sunt de părere că viața unui om va fi definită de moartea acestuia”, a mai spus Mădălina Crețan
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc