Tzancă Uraganu va deveni din nou tată, astfel că iubita lui, Alina Marymar, este însărcinată. Ei bine, Mădălina Miu, fosta soție a manelistului, a făcut primele declarații, în exclusivitate pentru Antena Stars, după anunțul făcut de artist.
articolul continua dupa recomandari
După ce Tzancă Uraganu a anunțat că va deveni din nou tată, Mădălina Miu a declarat că nu își dorește să facă parte din tot acest trio. Ea a spus că nu o interesează deloc acest subiect delicat.
„Să se certe ele, eu nu fac parte din trio-ul ăsta al lui. Aşa şi atunci cu Lambada, îţi dai seama, pe mine nu mă interesează, atâta timp cât am fost eu căsătorită la propriu, că în acte suntem şi acum, cât timp am fost noi împreună nu a existat să facă copil în stânga sau în dreapta, în timp ce era cu mine. Acum ştiu eu ce înţelegeri sunt pe acolo, nu ştiu şi nu mă interesează şi nu mă priveşte”, a precizat fosta parteneră a artistului.
Întrebată dacă nu o afectează această situație, fosta soție a cântărețului de manele a mărturisit că nu, deoarece ea și Tzancă Uraganu au divorțat în urmă cu doi ani.
„Era culmea, după atâta timp, dacă eram vreodată afectată sau m-ar fi interesat nu mai băgam divorţ acum 2 ani, aproape. Sunt aproape 2 ani de când am băgat prima dată divorţ. Nu are ce să mă mai afecteze, te afectează când te intreresează de cineva sau ai vreun sentiment, după câte s-au întâmplat, crezi că ar mai avea ce să mă afecteze?”, a mai adăugat ea.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc